Avertismentul lui Timmermans
După 1990, din patru în patru ani, se constată o degradare accelerată a clasei politice. Dacă în primul cabinet de după evenimentele din decembrie 1989 circa 80% dintre miniștrii proveneau din rândul celor cu studii universitare solide, adică erau somități pe zona lor de acțiune, acum miniștrii sunt „blindați” de diplome, dar sunt zero din punct de vedere profesional.
În schimb ei sunt „garantați” și „promovați” pe post de tătucul de la partid, chiar dacă pe domnul „doctor” nu îi recunoaște nici femeia de serviciu de la Guvern. S-a mers și se merge pe principiul „unul mai prost ca altul”, adică când un „doctor” ajunge într-o funcție mare devine cel mai deștept dintre toți cei din jurul meu. Aici, la noi în țară, toți politicienii se dau foarte șmecheri, rup lanțul în dezbateri televizate, tipă, urlă, se agită, amenință și caută mereu să iasă în față. Numai că atunci când ies din țară ca să reprezinte țara ori să rezolve o problemă a țării, devin mielușei. Nu îi bagă nimeni în seamă, sunt marii anonimi europeni care stau la coadă la pop corn și, eventual, mai fumează câte o țigare. Atunci, ne mirăm de ce suntem trimiși după țigări de către liderii europeni. De ce? Pentru că România nu mai are lideri politici în adevăratul sens al cuvântului, care să impună respect și să stea la masa bogaților. Surprinzător sau nu, una dintre cele mai reușite caracterizări ale clasei politice de la noi a fost făcută de către olandezul Frans Timmermans, prim vicepreședintele Comisiei Europene.
„Problema României este tipică pentru țările din Africa, Asia, care deși sunt pline de resurse naturale, se zbat în sărăcie din cauza prostiei și hoției care colcăie în aceste țări. Resursa umană ajunsă în fruntea țării e de o calitate atât de jalnică încât reprezentanții ei, după ce că sunt hoți, sunt atât de proști încât își închipuie că pot păcăli pe toată lumea, deși ei nu sunt capabili să comunice nici măcar în limba maternă”, a precizat recent Frans Timmermans. Și când te gândești că lideri ai PSD- Liviu Dragnea, și mai ales PNL- Călin Popescu Tăriceanu, Crin Antonescu, Ludovic Orban, au avut condus Guvernul, Camera Deputaților și Senatul deși au fost repetenți în facultate, nu ai cum să nu îi dai dreptate lui Timmermans. Trist, dar adevărat! Ca atare, nu ar trebui să ne mai mire că România este mereu arătată ca exemplu negativ de către europeni și nu numai pentru că istoria ne-a demonstrat că biciul nu trebuie lăsat niciodată pe mâna maimuțelor! Adică, nu am ținut cont de sfatul lui Marin Preda și anume „Învață să nu te lași umilit”.