Avocat celebru din Capitală, ameninţat cu bătaia şi incendierea autoturismului. O femeie şi un bărbat, reţinuţi de procurori

Publicat: 25 feb. 2025, 21:22, de Ionut Jifcu, în ACTUALITATE , ? cititori
Avocat celebru din Capitală, ameninţat cu bătaia şi incendierea autoturismului. O femeie şi un bărbat, reţinuţi de procurori

O femeie şi un bărbat au fost reţinuţi de procurori după ce l-au ameninţat pe avocatul Adrian Cuculis (foto interior) şi pe un colaborator al acestuia, tot avocat, pentru ca aceştia să le restituie o sumă de bani achitată ca primă tranşă a onorariului.

Potrivit unui comunicat remis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, pe lângă ameninţările cu bătaia, cei doi le-au transmis avocaţilor că le vor incendia autoturismele.

”În urma coroborării mijloacelor de probă administrate în cauză a rezultat că în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la data de 18.02.2025 şi la data de 21.02.2025, inculpatul A.M. a constrâns moral persoana vătămată M.A.D., avocat, prin intermediul a trei apeluri vocale, în scop de intimidare, în legătură cu exercitarea profesiei, în scopul dobândirii în mod injust a unui folos patrimonial, să îi restituie suma de bani achitată cu titlu de primă tranşă a onorariului, iar în caz contrar, va incendia autoturismul acesteia sau al persoanei vătămate C.A. sau «o va sparge cu bătaia», aspecte de natură să producă persoanei vătămate o stare de temere”, transmit procurorii.

 

Chiar săptămâna trecută, femeia l-a ameninţat pe celălalt avocat că le va distruge cariera şi că va veni la biroul acestora şi o să se autoincendieze.

„Cu privire la inculpata B.R.D. a fost reţinut că în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la data de 18.02.2025 şi la data de 19.02.2025, a constrâns moral persoana vătămată M.A.D., avocat, prin intermediul unui apel vocal şi al unor mesaje vocale, în scop de intimidare, în legătură cu exercitarea profesiei, în scopul dobândirii în mod injust a unui folos patrimonial, să îi restituie suma de bani achitată cu titlu de primă tranşă a onorariului, iar în caz contrar, «o să le strice cariera […] o să vină la birou şi o să îşi dea foc […]», aspecte de natură să producă persoanei vătămate o stare de temere”, mai scrie în comunicatul Parchetului.

Luni, procurorul a dispus reţinerea celor doi inculpaţi, pentru 24 de ore. Marţi, procurorul a propus luarea măsurii arestului preventiv faţă de inculpatul A.M., precum şi luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpata B.R.D., pentru o perioadă de 30 de zile.

Toate activităţile în acest caz au fost efectuate cu sprijinul D.G.P.M.B. – Serviciul Grupuri Infracţionale Violente, care au fost delegate de procuror în acest sens.