Avocat Cuculiș: Cum a furat Crăciunul Nicușor de la Capitală
Avocatul Adrian Cuculiș a povestit urmăritorilor săi de pe facebook despre aventura sa și a copiilor săi de a căuta luminițele de Crăciun. În cele din urmă, avocatul Cuculiș a avut parte de o dezămăgire și a declarat că: „mă duc la Craiova fiindcă am ajuns să migrăm în alte orașe să putem puncta startul sărbătorilor de iarnă.”
Veste că luminițele vor fi aprinse l-a pus pe Adrian Cuculiș pe drumuri. Acesta povestește că „extrem de entuziasmat aseară, fac zarvă mare că nu mă interesează “că copiii” și-au făcut baia de seară, eu vreau să văd luminițele.
Zis și făcut. Îi echipez pe toți și zic…. Să nu stric surpriza și lumina care urmează să mă pălească, stai că merg de la Victoriei și intru glorios pe Lascăr Catargiu și apoi Universitate.
Ajung la Piața Victoriei. Punctul zero de conducere a țării.”, a scris avocatul pe facebook
Acolo, avocatul a avut parte de o mare surpriză.
„Un echipaj de poliție lumina intersecția atât de frumos încât nu am mai dat importanță faptului că nu există aproape nicio decorațiune specifică.
Mă gândesc totuși ca primarul neales de către mine, Nicușor și cum îl mai cheamă, și-a dat mâna cu Bode (Ministru tata nu glumă) și în loc de decorații de Crăciun, i-au pus pe polițiști să patruleze. Tot aia e…. Și unii și alții au becuri roșii.
În fine… coborând entuziasmat către Romană, începe să-mi piară zâmbetul…
Aveam senzația că însuși Nicușor decorase bulevardul, atât de zgârcite și meschine erau decorațiile.
Punctul de maximă intensitate a fost pe Magheru și mai apoi Universitate și Unirii…. Mă simțeam fix ca la Varna acum 15 ani.
În încheiere, dezamăgit de cele întâmplate, avocatul Cuculis susține că va pleca spre Craiova.
După ce mi s-au străpezit dinții bine de tot, am plecat acasă fiindcă astăzi mă duc la Craiova fiindcă am ajuns să migrăm în alte orașe să putem puncta startul sărbătorilor de iarnă.
Doamna Olguța Vasilescu, sunt în drum spre dvs. fiindcă Nicușor ne-a furat Crăciunul”,