Avocatul Augustin Drăghiceanu la „Dialogurile Puterii” despre decizii ale statului greu de înțeles
Avocatul Augustin Drăghiceanu aduce în discuție la Dialogurile Puterii problemele cu care se confruntă oamenii de afaceri puși în fața unor decizii luate peste noapte. În loc să facă bine, de multe ori, efectul este exact contrar, iar prejudiciul este imens în piață.
Așa de exemplu, au fost scoase de la deductibilitate contractele de mecenat sau sponsorizările făcute de firme către persoanele în nevoie, lăsate practic la voia sorții, știut fiind faptul că statul nu oferă un mare ajutor. Și nu este singurul exemplu de acest sens.
„Au fost scoase de la deductibilitate contractele de mecenat, sponsorizările. Contractele de mecenat erau făcute de societăți comerciale cu o cifră de afaceri mare și de cele mai multe ori erau acordate unor persoane în nevoie. Știu un caz concret în care o societate a salvat pur și simplu viața unui om, acordând sume de bani pentru intervenții chirurgicale pentru tratamente extrem de costisitoare. Exista un procent stabilit de lege, din care acest contract de mecenat era deductibil din impozit sau scos. Aceasta înseamnă că toate organizațiile nonguvernamentale, organizațiile de bine erau susținute din aceste venituri. O societate comercială care știa că în loc să dea o bună parte din banii aceia la stat, trimitea banii pentru utilizarea lor într-un scop benefic, un scop de bine salvator și așa mai departe”, a declarat avocatul Augustin Drăghiceanu la podcastul Dialogurile Puterii.
Vă invităm să urmăriți interviul acordat de avocatul Augustin Drăghiceanu la „Dialogurile Puterii” pe toate platformele online ale Ziarului Puterea.