Avocatul Poporului, demersuri pe lângă Primăria Sectorului 1 în legătură cu asigurarea serviciilor de salubrizare
Avocatul Poporului, instituție condusă de Renate Weber, a anunțat marți că s-a sesizat în legătură cu gunoiul din Sectorul 1 și a întreprins demersuri pe lângă Primăria de sector în legătură cu asigurarea serviciilor de salubrizare.
”Având în vedere informaţiile prezentate în mass-media privind situaţia generată de cantitatea foarte mare de deşeuri adunate pe trotuarele din Sectorul 1, dar şi constările proprii, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu încă din data de 9 decembrie 2020. Astfel, întrucât serviciile de salubrizare au ca obiectiv principal protecţia sănătăţii populaţiei, dar şi a mediului, au fost întreprinse demersuri la Primăria Sectorului 1 Bucureşti, referitoare la modalitatea de asigurare a serviciilor de salubrizare pe raza Sectorului 1 din Bucureşti”, a transmis, marţi, Avocatul Poporului.
Sursa citată a precizat că rezultatele demersului vor fi făcute publice.
Prestatorul serviciului de salubritate din sectorul 1 nu a mai ridicat, în ultimele săptămâni, deşeurile de pe domeniul public deoarece nu a mai fost plătit din luna iunie, iar restanţele se ridică la 100 de milioane de lei, au anunţat reprezentanţii Primăriei.
”Este rodul fostei administraţii care ne-a oferit acest «cadou» de sărbătorile de iarnă. Întrucât am constatat neconcordanţe între facturile emise şi neachitate şi serviciile efectiv prestate, nu putem plăti facturi incorect întocmite. Îmi doresc ca preţul plătit să fie cât mai corect şi cât mai mic pentru că, în prezent, Sectorul 1 plăteşte pentru salubrizare un preţ pe cap de locuitor de peste 3 ori mai mare decât Sectorul 3. Pentru rezolvarea acestei probleme, cât de curând posibil, vom implementa soluţii în interesul comunităţii locale, inclusiv crearea unei companii de salubrizare care să fie controlată de Consiliul Local. Săptămâna aceasta vom pune în dezbatere publică un proiect de hotărâre de consiliu care presupune tarife mai mici pentru agenţii economici”, a declarat primarul Clotilde Armand, conform comunicatului.
Primăria Sectorului 1 precizează că ridicarea deşeului menajer de la populaţie va rămâne în continuare gratuită, cu condiţia ca acesta să nu fie depozitat ilegal pe domeniul public.