Avocatul Poporului, despre suspendarea operațiilor: Dreptul cetăţenilor la asistenţă medicală nu poate fi îngrădit
Avocatul Poporului, instituție condusă de Renate Weber, s-a sesizat din oficiu în urma declarațiilor făcute de șeful DSU, Raed Arafat, conform cărora spitalele vor suspenda, pentru 30 de zile, internările și intervențiile chirurgicale care nu reprezintă urgențe, din cauza numărului mare de infectări cu Covid-19. Weber spune că această decizie ar putea avea consecințe dezastruoase asupra pacienților.
„Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu, în contextul declaraţiilor şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat, care a anunţat în data de 4 octombrie, că din cauza creşterii numărului cazurilor de COVID-19, managerii unităţilor sanitare publice cu paturi vor suspenda internările pentru intervenţiile chirurgicale şi pentru alte tratamente şi investigaţii care nu reprezintă urgenţe, cu anumite excepţii.
Potrivit informaţiilor din presă, în urma discuţiilor care au avut loc la nivelul Ministerului Sănătăţii, se intenţionează emiterea unui ordin pentru 30 de zile, în sensul suspendării internărilor pentru intervenţiile chirurgicale şi pentru alte tratamente şi investigaţii care nu reprezintă urgenţe. Până la ora prezentului comunicat, niciun Ordin al ministrului sănătăţii sau al şefului DSU nu era publicat nici în Monitorul Oficial şi nici afişat pe site-urile celor două instituţii.
Deşi înţelegem situaţia epidemiologică gravă în care ne aflăm, atragem atenţia că dreptul cetăţenilor la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat nu poate fi îngrădit, neexistând pentru aceştia decât opţiunea efectuării actului medical în unităţi sanitare private. Astfel, situaţia de mai sus creează premisele discriminării acestei categorii de cetăţeni, situaţie care, în opinia noastră, este de neacceptat.
Mai mult, Avocatul Poporului apreciază că, în situaţia în care suspendarea internărilor pentru intervenţii chirurgicale se va realiza prin act administrativ (ordin), emis de un organ administrativ fără personalitate juridică (Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă), sau prin ordin al ministrului sănătăţii, acest lucru este neconstituţional şi nelegal, în măsura în care permite dispunerea unor măsuri de restrângere a exerciţiului dreptului persoanelor de a beneficia de asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat (art. 47 alin. (2) din Constituţie). Or, Constituţia României prevede clar în art. 53 că restrângerea poate fi făcută numai prin lege, în acest sens existând şi numeroase decizii ale Curţii Constituţionale (ex. Decizia nr. 457/2020).
Reamintim că încă din luna aprilie 2020, Avocatul Poporului a atras atenţia asupra problemelor pe care le poate genera suspendarea internărilor pentru intervenţii chirurgicale, conduită pe care a avut-o permanent în toată această perioadă.
Demersurile Avocatului Poporului au fost aduse la cunoştinţa ministrului interimar al Sănătăţii şi şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă”, se arată în comunicatul de presă al instituției.