În această zi credincioșii trebuie să meargă de dimineață la biserică, la Sfânta Liturghie. Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului este numită în popor și „Sfânta Maria Mică”, pentru a face deosebirea față de Adormirea Maicii Domnului (15 august) sau „Sfânta Maria Mare”.Tot la aceeasi dată, respectiv 8 septembrie, sărbătorește și Biserica Catolică Nașterea Maicii Domnului.
Fecioara Maria s-a născut într-o familie de creștini, Ioachim și Ana. Aceștia, deși înaintați în vârstă, s-au rugat cu tărie pentru a avea un prunc. Îngerul Gavriil i-a vestit că ruga lor a fost ascultată și că Dumnezeu le va da cel mai de preț dar, un prunc, ales al Domnului, pe care au botezat-o Maria.
Ce se face în dimineața sărbătorii
Nu numai atât. În ziua acestui praznic, se respectă o veche tradiție în mediul urban și în cel rural, în egală măsură: În dimineaţa sărbătorii, se aprinde o candelă lângă icoana Maicii Domnului și membrii familiei o roagă pe Ocrotitoarea tututor credincioșilor să le dăruiască sănătate şi să le binecuvânteze căminul cu sănătate și cu roadele recoltei adunate în acest an.
În ziua praznicului, creştinii păstrează tradiția de a aduce la biserică, pentru a fi sfinţite, pâine, fructe şi lumânări. După slujba de sfinţire, credincioșii împart aceste ofrande binecuvântate copiilor şi săracilor, rugând-o pe Maica Domnului să aducă în familia lor: spor, armonie şi sănătate. Potrivit tradiţiei populare, în toată țara, în ziua praznicului se deschide sezonul nunţilor şi botezurilor (până în Postul Crăciunului).
Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) și Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creștine închinate Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu.