Azi e ziua internațională a stângacilor! Personalitățile care se numără printre cei mai cunoscuţi stângaci
ZIua internaţională a stângacilor se celebrează anual la 13 august. Marcarea acestei zile are în vedere sensibilizarea opiniei publice cu privire la dificultăţile şi frustrările cu care stângacii se confruntă în viaţa de zi cu zi.
În anul 1990 s-a constituit Clubul Stângacilor („Left-Handers Club”) cu scopul de a menţine o legătură între stângacii din întreaga lume şi de a face cunoscute nevoile şi cerinţele acestora, potrivit site-ului www.lefthandersday.com. În 1992, Clubul Stângacilor a iniţiat marcarea Zilei internaţionale a stângacilor, ca un eveniment anual, pentru a creşte gradul de conştientizare publică asupra avantajelor şi dezavantajelor de a fi stângaci.
Doar aproximativ 11% dintre oamenii din întreaga lume sunt consideraţi a fi stângaci, dar cercetările au arătat că oamenii stângaci se evidenţiază mai mult în anumite profesii şi domenii de activitate. Partajarea dintre oamenii stângaci şi cei dreptaci a rămas în jur de 90%, în favoarea dreptacilor, mai mult de 5.000 de ani. Dacă luăm în considerare estimarea actuală puţin mai mare a stângacilor ar însemna că aproximativ 700 de milioane de oameni sunt stângaci în toată populaţia globală, potrivit site-ului metro.co.uk.
Cea mai acceptată teorie: ipoteza Homo loquens
Răspunsul ştiinţific ar fi că există un echilibru între cooperare şi concurenţă în privinţa evoluţiei umane, remarcă oamenii de ştiinţă de la Universitatea de Nord-Vest din Illinois. Dacă societăţile ar fi în totalitate cooperante, susţin cercetătorii, atunci toată lumea ar folosi aceeaşi mână.
Cea mai acceptată teorie – numită ipoteza Homo loquens – se referă la partea creierului care controlează mâna dreaptă. Partea dreaptă a corpului este controlată în mare parte de emisfera stângă a creierului, care este aceeaşi parte a creierului care se ocupă de limbaj. Pe baza dovezilor dominanţei mâinii drepte, descoperite iniţial prin instrumentele găsite în Kenya acum aproximativ 1,5 milioane de ani, emisfera stângă ne procesează abilităţile lingvistice. Deoarece sunt adesea forţaţi să folosească ambele mâini, în ceea ce-i priveşte pe stângaci creşte în mod natural conectivitatea dintre cele două emisfere cerebrale.
Între cei mai cunoscuţi stângaci se află: Pablo Picasso, Isaac Newton, Albert Einstein, Leonardo da Vinci, Michelangelo Buonarroti, Wolfgang Amadeus Mozart, Charlie Chaplin, Marilyn Monroe, Jimi Hendrix, Robert DeNiro, Martina Navratilova, Phil Collins, Paul McCartney, Hugh Jackman, Ricky Martin, Nicole Kidman, Demi Moore, Morgan Freeman, Tom Cruise, Pierce Brosnan, Jim Carrey, Lady Gaga, Bill Gates, Oprah Winfrey, Justin Bieber, Barack Obama, potrivit Agerpres.