Azi începe Salonul Auto București! Ce au ocazia să vadă pasionații de mașini
Începe Salonul Auto București, iar pasionații de mașini au ocazia să vadă cele mai noi modele de autoturisme și limuzine. Evenimentul se va desfășura în condiții de pandemie.
Pasionații de supercaruri vor găsi în standul Racebox o secțiune super sport formată dintr-un Monopost de Formula 1, 2 Monosposturi de Anduranță Radical și peste 12 modele de mașini unicat care însumează peste 20.000 de cai putere și au o valoare de peste 5 milioane de euro.
Printre modelele expuse în standul Racebox se numără: Lamborghini Huracan Performante – 1016industries 850 HP VFEngineering, Lamborghini Aventador SVJ Ferrari 488 Pista, Porsche 992 GT3 cu FI Exhaust, Porsche 991 GT3 cu FI Exhaust, Porsche 996 Turbo Widebody GT2 Spec, BMW M5 F90, 1000HP AMG E63s, cel mai modificat AMG GTR din lume de 900 HP, McLaren 570GT 1016 industries Formula 1, Radical SR3 x 2.
Marele Premiu al acestei ediții
Pasionatii de a ATV-uri, motociclete și biciclete electrice au ocazia să descopere gama de produse KTM, Husqvarna, Gasgas, CF Moto, Fantic (biciclete electrice) expuse în cadrul standului ATH Moto. Vizitatorii SAB&Accesorii pot câștiga Marele Premiu al acestei ediții oferit de Salonul Auto București și compania ATH Moto, ce constă într-un ATV de ultimă generație.
Nu în ultimul rând, în cadrul Salonului Auto București & Accesorii va exista o zonă cu automobile istorice unice sau foarte rare, organizată de Oldtimer Studio și Retromobil. Accesul la Salonul Auto București&Accesorii se face pe baza certificatului verde cu respectarea legislației în vigoare. Mai multe detalii pe www.sab.ro