Azi se împlinesc 160 de ani de la recunoașterea primului Guvern românesc de după unirea Principatelor Unite

Publicat: 22 ian. 2022, 13:15, de Puterea.ro, în POLITICĂ , ? cititori
Azi se împlinesc 160 de ani de la recunoașterea primului Guvern românesc de după unirea Principatelor Unite
Mesajul Guvernului de Anul Nou: Să începem anul 2021 cu încredere că vom trece cu bine încercările pandemiei

Executivul marchează sâmbătă 160 de ani de la formarea primului Guvern al României după recunoaşterea unirii depline a Principatelor Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti, condus de prim-ministrul Barbu Catargiu.

Astfel, începând cu ora 18,00, pe clădirea Palatului Victoria vor fi proiectate imagini simbolice pentru marcarea acestui moment istoric important: drapelul tricolor, data formării primului Guvern unic al României – 22 ianuarie 1862 – şi numele prim-ministrului care a preluat mandatul în urmă cu 160 de ani, Barbu Catargiu, potrivit unui comunicat transmis de Executiv.

„Cei 160 de ani pe care instituţia Guvernului îi împlineşte astăzi înseamnă o istorie a paşilor spre România unitară, independentă şi democratică. În perioade de normalitate, dar mai ales în timpuri de încercare, Guvernul trebuie să rămână punct de sprijin pentru cetăţeni şi pentru celelalte instituţii ale statului. Este o responsabilitate ce ne onorează şi ne inspiră să lucrăm în fiecare zi mai eficient pentru toţi cetăţenii României. Iniţiator de legi şi cu un rol esenţial în implementarea politicilor publice, Executivul îşi împlineşte astfel dublul rol într-un echilibru al efortului şi preocupării pentru soluţionarea problemelor de actualitate, dar mai ales pentru consolidarea parcursului României ca stat puternic ataşat valorilor europene şi euroatlantice. Asemenea Guvernului format în urmă cu 160 de ani, misiunea mea, ca prim-ministru, şi a echipei guvernamentale pe care o conduc este aceea de a asigura României calea către modernizare şi dezvoltare”, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă, conform comunicatului citat.