Bacalaureat 2023. Proba obligatorie a profilului, marți
Marți, absolvenţii de liceu susţin proba obligatorie a profilului din cadrul examenului naţional de Bacalaureat, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Luni, a fost susținută proba la limba și literatura română., iar miercuri este programată proba la alegere a profilului şi specializării (se poate opta, în funcţie de filieră, profil şi specializare pentru una din cele 10 discipline: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare şi comunicare, Sociologie şi Psihologie).
Joi, clevii din partea minorităţilor naţionale vor susține proba la Limba şi literatura maternă.
Pentru susţinerea acestor probe în prima sesiune peste 130.500 de candidaţi. Dintre aceştia, peste 16.000 provin din promoţiile anterioare, potrivit Ministerului Educaţiei.
Probele încep la ora 9,00, accesul elevilor în săli fiind permis, în baza unui act de identitate valid, până la ora 8,30.
„Pentru redactarea unei lucrări scrise/rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Beneficiază de prelungire (cel mult două ore) candidaţii cărora li s-a aprobat solicitarea în acest sens de către comisiile judeţene, conform Procedurii de asigurare a condiţiilor privind egalizarea şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare”, se precizează într-un comunicat al Ministerului Educației.