Bălăceanu-Stolnici: Multe epidemii au speriat omenirea. Vaccinarea ne-a scăpat de toate
Academicianului dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici face un apel către populație să se vaccineze pentru că aceasta este singura cale de stârpire a virusului.
„Vaccinul este un stimulator al fabricii de medicamente pe care noi o avem în organism – sistemul imunitar”, spune academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici.
Academicianul transmite că știe că toți trăim vremuri grele, suntem apăsați de această pandemie, care este înfricoșătoare prin efectele pe care le are.
„Sigur că lumea este speriată. Eu am mai întâlnit astfel de… nu chiar pandemii planetare atât de dezvoltate, fiindcă relațiile și circulația oamenilor nu era atât de bogată ca acum, dar am apucat în copilăria mea, și în tinerețea mea, și în lunga mea carieră, care este de peste 75 de ani de medicină practicată. Am avut epidemii de gripă, am avut epidemii grave de poliomielită, care nu știți ce grozăvii erau, epidemii de scarlatină. Era tuberculoza care omora mii și mii de oameni. Era sifilisul care pe vremea aceea era ucigător. Malaria și altele… toate aceste epidemii au speriat populațiile și până la urmă s-au sfârșit cu bine și s-au încheiat. Această pandemie ar fi fost de mult terminată dacă oamenii ar fi fost înțelegători și ne-ar fi ascultat pe noi, cei care știm secretele între ghilimele, ale virușilor și ce trebuie făcut ca să scăpăm de ele”, spune academicianul.
Constantin Bălăceanu-Stolnici precizează că împotriva virusului nu există un medicament care să îl distrugă, nu există antibiotic eficient. El poate fi atacat doar cu anticorpi, pe care organismul nostru îi creează prin vaccinare.
„Pentru a crea anticorpi, stimulăm. Și vaccinul nu este altceva decât o proteină cu anumită formă sau un ARN cu anumită construcție, care stimulează și îl învață (pe organism – n.r.) care este virusul pe care trebuie să îl atace. Nu e altceva. Vaccinul a fost înțeles greșit ca medicament. Nu e medicament, e un stimulator al unei fabrici de medicamente pe care le avem în corpul nostru – sistemul imun și care face ca această imensă îngrămădire de anticorpi pe care o lansează în sânge să poată să combată, să distrugă și să anihileze. Alt instrument nu avem”, a mai spus medicul academician.
Academicianul Bălăceanu-Stolnici explică faptul că există un tip de „conspirație” care a zguduit încrederea populației în folosirea vaccinului și în special a acestui vaccin, deși vaccinurile au salvat generații.
„Nu am văzut oameni care să protesteze că ne făceam serul antitetanic, că ni se făceau seruri antirabice sau care, când plecau în străinătate, în țări tropicale, făceau vaccin pentru febra galbenă și alte boli. Vedem că aici a izbucnit această stranie amplificare, povești, născociri care nu au nicio bază științifică”, spun el.
Academicianul chiar se gândește să ceară elaborarea unei teze de doctorat de antropologie, care să explice de ce oameni inteligenți, cultivați, cu experiență de viață „s-au lăsat păcăliți ca cei mai naivi copii în capcana întinsă de teoria conspirației”.
„Mi-a crăpat obrazul de rușine: studenți în medicină refuzând să se vaccineze”
„Este stupefiant să vezi ce oameni bine, despre care credeam că poți să ai încredere, s-au pierdut în mrejele pe care această nenorocită propagandă le-a răspândit. Din cauza acestui fapt, că o mulțime de oameni nu se vaccinează, nu se poate opri această pandemie. Sunt responsabili de răspândirea acestei pandemii. (…) Nu e inteligent, nu e înțelept. Am văzut și m-a durut sufletul să văd că medici, colegi de-ai mei, oameni care au făcut medicină și care au știut foarte bine ce este un vaccin au răspândit neîncrederea în vaccinare. Am văzut studenți la medicină. Mi-a crăpat obrazul de rușine: studenți în medicină refuzând să se vaccineze, făcând propagandă antivaccinare și chiar stând la coadă ore întregi să își facă testări, numai să nu se vaccineze”, mai spune academicianul, potrivit Mediafax.
El spune că alte măsuri în afară de izolare, purtarea măștii, „care este combătută numai de cei care nu au suficienți neuroni ca să înțeleagă importanța ei” și vaccinarea nu există.
Academicianul spune că trebuie să ne uităm la țări unde populația s-a vaccinat în număr mare și să vedem că acolo lucrurile s-au liniștit.
„Mesajul meu de om de aproape 100 de ani, cu peste 75 de ani de experiență în medicină, om care face parte in structurile superioare ale medicinei românești, mesajul meu este să nu vă lăsați induși de toate curentele acestea făcute de oamenii aceștia care nu au competență, nu au pregătirea profesională respectivă. Văd numai aspectele superficiale, se iau după zvonuri. Nimic nu e mai periculos în situațiile acestea care pun în pericol viața oamenilor, sănătatea națiunii, decât să te iei după zvonuri. Combateți pe cei care vin cu zvonuri. Combateți pe cei care vin cu tot felul de elucubrații conspirative și ascultați-ne pe noi, care suntem oameni de meserie, nu avem ce câștiga din asta, decât plăcerea de a vedea că această pandemie se scurtează. Nu putem combate pandemia dacă oamenii nu sunt disciplinați civic, nu putem opri pandemia dacă nu se vaccinează, dacă purtarea măștii e considerată o bagatelă. Fiți conștienți părinți pentru copii, copii pentru părinți, aveți grijă, pentru că virusul acesta nu e o jucărie, e o realitate tristă, biologică, care apare periodic, prin care noi am mai trecut. Sfatul meu este să ascultați de oameni de meserie, nu de oamenii care prin o înclinație către demagogie fac tămbălău, circ pe stradă, gălăgie, care vă spală creierul, vă manipulează”, a mai spus academicianul dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici.