„Balatonul României”, lacul de 7.500 ha distrus de comuniști și abandonat de 25 de ani, din cauza incoerențelor legislative

Lacul Brateş, de la marginea Galaţiului, este abandonat de autorităţile statului de peste 25 ani. Lacul natural, ce avea o suprafaţă de 7.428 ha, a fost desecat în anii 50, ajugând să aibă un luciu de apă de 2.060 ha. Chiar şi aşa, până în 1989 a fost pus în valoare ca fermă piscicolă şi ca lac de agrement. La mijlocul anilor 90, ferma piscicolă a fost falimentată şi din 1997 Lacul Brateş a fost lăsat de izbelişte.

În toți acești ani, au fost mai multe tentative de preluare în concesiune a luciului de apă, de către politicieni și oameni de afaceri, dar și de către specialişti în piscicultură, care aveau proiecte viabile de punere în valoare a fondului piscicol şi a potenţialului turistic al lacului, dar, în toate guvernările, Ministerul Agriculturii a tratat aceste cereri cu aceeaşi lehamite.

Lacul Brateş, „Balatonul României”

Lacul Brateş, situat la est de Galaţi, este legendar. Pe la 1932, avea 7.428 de ha. În perioada interbelică era numit „Balatonul României”. Împreună cu Lacul Covurlui şi bălţile şi grindurile din Lunca Prutului, Brateşul forma o deltă de 18.000 ha.

Lacul a intrat în legendă pe vremea tinereţii lui Petru Rareş care, înainte de a deveni domnitor al Moldovei, se ocupa cu pescuitul la Brateş. Carele cu peşte ale lui Petru Rareş aprovizionau mangopetia Curţii Domneşti de la Suceava, dar şi cetăţile Tighina, Cetatea Albă şi Chilia.

Brateşul a dat bunăstare locuitorilor din zonă. În „Vadul Ungurului”, cartierul gălăţean situat în apropierea lacului, exista în urmă cu o sută de ani o cherhana de primă stocare şi sărare a peştelui şi zeci de gheţării, care asigurau gheaţa necesară pentru transportarea peştelui în căruţele cu coviltir, care plecau spre nord după apusul soarelui.

Şantierul „Ana Pauker”

Bunăstarea localnicilor a luat sfârşit în 1948, când pe malul Brateşului a fost înfiinţat Santierul „Ana Pauker”, pentru desecarea a mii de hectare de luciu de apă, transformate în terenuri arabile. Suprafaţa lacului a fost redusă la 2.060 ha.

Era perioada în care, în vizita sa la Bucureşti, Nichita Hruşciov le recomanda comuniştilor români să pună pământ şi să facă agricultură până şi pe acoperişurile blocurilor. Desecările au durat până la sfârşitul anilor ’60. În primii ani, pe terenurile desecate au fost obţinute recolte fabuloase. Apoi, fertilitatea pământului a scăzut.

„Pescăriile Statului”, un exemplu de capitalism interbelic

Pe cele 2.000 ha rămase din lac s-a făcut piscicultură. Pe mal a fost construit un complex de agrement şi a fost amenajată o plajă, „bordată” cu pietre, după modelul celei de la Eforie Sud. Ferma Piscicolă de la Brateş era cea mai mare din zonă şi asigura o mare parte din cantitatea de pește necesară fabricii de conserve de peşte Piscicola Galaţi, devenită după 1990 Pescogal SA, în patrimoniul căreia se afla.

Era una cele mai vechi fabrici de conserve din ţară. Era fosta fabrică „Pescăriile Statului”, înfiinţată pe 27 iunie 1912. Era compusă dintr-un port pescăresc, o hală acoperită pentru vânzarea zilnică en-gros a peştelui, spaţii pentru angrosişti şi comisionarii de peşte, o staţie de încărcare a peştelui în vagoane CFR, un frigorifer central, o piaţă pentru căruţele care cumpărau peşte pentru desfacere la sate, depozite de gheaţă, etc.

Exista o fabrică de gheaţă artificială, ce producea zilnic 500 kg. Dinamul de 30 kw producea energia electrică pentru iluminat şi ozonarea aerului pentru ventilaţie, pentru elevatorul de cărbuni şi ascensorul de peşte. Modernizată de comunişti, în 1992 Pescogal SA Galaţi producea 17% din producţia de conserve de peşte din România.

Falimentul Pescogal, „opera” directorilor înregimentați politic

După 1990, Pescogal SA a fost falimentată de directorii puși de FPS pe criterii politice. Lipsa competențelor profesionale ale acestor directori și degringolada administrativă din primii ani de după 1990 au dus la scăderea cantităților de pește care ajungeau de la exploatările piscicole în depozitele frigorifice ale Pescogal.

Fabrica de conserve a început să cumpere pește oceanic congelat. Preţul unei tone de peşte oceanic era de 450 de dolari, dar prin contractele încheiate cu firmele unor cunoscuţi, prețul plătit de directorii numiți politic era de peste 900 de dolari pe tona de peşte.

Privatizare forţată, ca-n tranziţie

Ferma Piscicolă Brateş a ajuns în faliment, odată cu fabrica de conserve. Câţiva ani, a mai fost exploatată, în asociere cu Pescogal, de către Singama SRL, a unor ingineri în piscicultură, dar nici această administrare nu a durat prea mult.

Sediul fermei, magazii, utilaje, bărci şi unelte de pescuit, au fost cumpărate, în bloc, de Stelian Rusu, un fost hocheist, care în baza preluării activelor a obținut și concesionarea luciului de apă. În 1997 Rusu reuşise să preia, de la Primăria Galaţi, Plaja Brateş şi complexul de agrement de pe malul lacului.

În 2008, când Stelian Rusu a decedat, a încetat şi concesionarea. În 1997, Stelian Rusu obţinuse de la Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol, din cadrul Ministerului Agriculturii, concesionarea terenului de sub luciul de apă, dar preluase concesiunea în nume propriu, nu pe firmă. De aceea, odată cu moartea sa, contractul de concesiune a fost reziliat din oficiu.

„Balatonul României”, abandonat în hățișul incoerențelor legislative

Concesionarea luciilor de apă rămase în situații incerte, cum este cazul celor 2.060 ha ale Lacului Brateș este o miză importantă pentru mulți oameni de afaceri, care au făcut presiuni asupra oficialilor guvernamentali care puteau da undă verde concesionărilor. Dar în urma acestor presiuni s-a ajuns la un hățiș legislativ, cu ordonanțe, HG-uri, comisii înființate și desființate. Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA) a trecut de la Ministerul Agriculturii la Ministerul Mediului, de unde a revenit la Ministerul Agriculturii în 2014.

Atunci a avut loc și un control al Curții de Conturi, care a recomandat ca terenurile pe care sunt amplasate amenajările piscicole să fie concesionate în baza unei proceduri care exista, fiind reglementată prin HG nr.168/ 2007. Au mai trecut doi ani în care nu s-a întâmplat nimic.

În 2016, Guvernul Cioloș a dat ordonanța nr 85/2016, pentru modificarea Ordonanței nr 23/2008 privind pescuitul și acvacultura. În noua ordonanță se prevedea că ANPA administrează terenurile pe care sunt amenajate exploatările piscicole, exercită în numele statului drepturile de proprietate asupra acestor terenuri, în același timp reglementând concesionarea prin atribuire directă a terenurilor amenajărilor piscicole.

Dar Curtea Constituțională a stabilit că acea concesionare prin atribuire directă este neconstituțională, deoarece era încălcat art 73 din Constituție, referitor la regimul proprietății, care nu poate fi reglementat prin ordonanță de urgență, ci numai prin lege organică. Așa că procedura parlamentară a fost reluată. Acum, nu mai știe nimeni în ce stadiu sunt acele modificări  legislative.