22:09 • Internațional
Balcon prăbușit cu tot cu persoanele aflate în el, în timpul unei petreceri, în Germania
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2021/06/PBSO-Twitter.png)
Nouă persoane au fost rănite după ce un balcon s-a prăbușit cu tot cu oamenii aflați în el, în timpul unei petreceri din orașul german Bautzen, din Saxonia.
Petrecerea a fost organizată pentru un adolescent care a împlinit vârsta de 17 ani, potrivit Bild. Între cele 9 persoane rănite este și un băiețel de doar 4 ani. O parte din răniți sunt în stare gravă.
Potrivit poliției, joi seară, la ora 20:00, o parte din grupul prezent la petrecere s-a mutat pe balconul situat la al treilea etaj dintr-un bloc de apartamente. La un moment dat, podeaua din lemn a cedat, iar balconul s-a prăbușit peste cel de la etajul inferior.
Opt ambulanțe, mai multe mașini de pompieri și de poliție s-au deplasat de urgență la locul incidentului, pentru salvarea răniților.
Persoanele vătămate în urma acestui incident au vârste cuprinse între 4 și 61 de ani.