Băncile au înăsprit condițiile de acordare a creditelor ipotecare, iar tendința va continua
Băncile din Uniunea Europeană au înăsprit condițiile de acordare a creditelor ipotecare în această toamnă, iar tendința este de acontinua limitarea la credite, arată datele unui studiu publicat de Banca Centrală Europeană (BCE).
Înăsprirea accesului la împrumuturi ar putea afecta creşterea economică în zona euro, ceea ce ar putea forţa BCE să adopte noi măsuri de stimulare pentru ca firmele să beneficieze de lichidităţi.
La reuniunea de joi a BCE oficialii vor evalua situaţia economică, deschizând calea pentru adoptarea unei decizii în decembrie privind viitorul programului de achiziţii de active, informează Reuters.
„Pentru creditele ipotecare, înăsprirea a fost legată de toleranţa la risc a băncilor şi de costurile lor de finanţare. În trimestrul patru din 2021, băncile se aşteaptă la o înăsprire suplimentară a standardelor de creditare, dar nu estimează o modificare a cererii pentru creditele ipotecare”, a apreciat BCE.
În rândul celor mai mari economii din zona euro s-a înregistrat o înăsprire a criteriilor de aprobare pentru creditele ipotecare în Germania, Spania şi Franţa, în timp ce în Italia nu s-au modificat. Combinată cu majorarea cererii, înăsprirea standardelor de creditare a dus la creşterea numărului de oferte respinse în Germania şi Franţa, în trimestrul trei din 2021, arată datele BCE.
La şedinţa din 9 septembrie, Banca Centrală Europeană a decis să menţină nemodificată dobânda de politica monetară, la cel mai scăzut nivel din istorie, dar a anunţat că va încetini în trimestrul patru din 2021 ritmul programului de achiziţionare în regim de urgenţă în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme – PEPP), care a ajutat la păstrarea costurilor de împrumut scăzute pentru guverne şi afaceri.
Condiții mai dificile și în România
Săptămâna trecută, Banca Națională a României (BNR) a elaborat un proiect de modificare a regulilor de acordare a creditelor imobiliare. Românii care vor vrea să contracteze un credit imobiliar vor trebui să plătească un avans de 25% pentru creditele în lei, de 35% pentru cele în euro şi de 50% pentru cele în alte valute. De asemenea, creditele în lei pentru investiţii în imobiliare nu vor putea depăşi 75% din valoarea garanţiei, cele în euro 65%, iar cele în alte valute 50%. Noile prevederi nu se vor aplica în cazul creditelor pentru investiţii imobiliare garantate integral sau parţial de stat, potrivit BNR.