Bani în conturile fermierilor. În ce județe a fost efectuată plata ANT

Publicat: 21 feb. 2023, 17:22, de Viorela Pitulice, în Agricultura , ? cititori
Bani în conturile fermierilor. În ce județe a fost efectuată plata ANT
agricultura

Fermierii au început să primească în conturi sumele aferente Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii (ANT) pentru anul de cerere 2022. Primele autorizații de plată au fost făcute la începutul lunii, după cum anunța APIA.

Valoarea plafonului este de 223.998.200 euro și se asigură de la bugetul de stat, prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 86/31.01.2023 pentru aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectoarele vegetal şi zootehnic, pentru anul de cerere 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 90/01.02.2023.

Citeste si Daea îi trimite pe fermierii cu 8 clase la cursuri online. Obligatoriu și contra cost

Primele confirmări privind intrarea banilor în conturi au venit de la fermierii din județele Cluj, Ialomița, Călărași, Iași și Buzău, potrivit Agrointel.

Iată care sunt și sumele care intră în conturile fermierilor pentru sectorul vegetal:

  • ANT 1 – culturi în teren arabil în cuantum de 11,9238 euro/ha
  • ANT 2-3 – in /cânepă pentru fibre în cuantum de 18,4310 euro/ha
  • ANT 4 – tutun în cuantum de 5.254,6083 euro/ha
  • ANT 5 – hamei în cuantum de 311,7692 euro/ha
  • ANT 6 – sfeclă de zahăr în cuantum de 180,6441 euro/ha.

Pentru sectorul zootehnic:

  • ANTZ 7 – sector lapte bovine în cuantum de 19,3898 euro tona/lapte
  • ANTZ 8 – sector carne bovine în cuantum de 67,2574 euro/cap și ANTZ 9 – ovine / caprine în cuantum de 4,8947 euro/cap.