Algoritmii social media care subjugă România vs. Barbarii la porțile Romei

Când susținătorii unui personaj precum Călin Georgescu răspund acuzațiilor de manipulare prin algoritmi social media cu fraza „nu au votat boții, ci oamenii” nu doar că spun adevărul, ci ating și un punct dureros al momentului pe care îl trăim. Acest adevăr crud este un diagnostic al peisajului intelectual și spiritual al unei națiuni care a eșuat, sistematic și tragic, în cea mai importantă misiune a sa: educarea generațiilor viitoare. Așa e, prieteni dragi. Au votat oamenii.

Cine sunt oamenii care „nu sunt boți”?

Aceștia sunt cetățenii unui stat care, de peste trei decenii, a ignorat importanța educației și a lăsat în derivă un sistem crucial. Ei sunt produsul unui mediu în care școala nu mai este un bastion al cunoașterii, ci o simplă formalitate. Generații întregi au crescut într-un climat în care gândirea critică este un termen exotic, iar discernământul a fost îngropat sub un maldăr de clișee și frazeologie goală.

Când algoritmii au început să direcționeze propaganda spre utilizatorii de social media, acești oameni au fost deja privați de unelte fundamentale care să le permită să distingă între adevăr și manipulare. Ei nu sunt boți, dar au fost transformați, subtil și insidios, în marionete ale unei lumi digitale care profită de fiecare slăbiciune a lor.

De ce au fost atrași de „frazeologia tristă și găunoasă”?

Propaganda nu are nevoie de subtilități pentru a funcționa. Nu trebuie să fie inteligentă sau profundă. Ea prosperă în spațiile unde există lacune educaționale, unde cultura lecturii a fost înlocuită de scrolling și unde gândirea critică este redusă la meme-uri. Frazeologia lui Călin Georgescu, suveranistă și bombastică, rezonează tocmai pentru că este simplistă, reducționistă și emoțională. Oamenii nu trebuie să gândească, doar să simtă: frică, furie, nostalgie pentru un trecut idealizat.

Cum am ajuns aici?

Răspunsul e dureros de simplu: am neglijat educația. Ani la rând, guvernele au tăiat bugete, au transformat școala într-un câmp de luptă politică și au ignorat apelurile disperate ale profesorilor și societății civile. Generații întregi au fost lăsate să se descurce singure într-o lume din ce în ce mai complicată. Accesul la internet nu a fost dublat de o educație media, iar explozia social media a găsit o populație nepregătită, vulnerabilă în fața manipulării.

Barbarii la porțile Romei

Ce vedem astăzi este o replică digitală a prăbușirii Romei antice. Barbarii nu mai sunt triburi înarmate, ci algoritmi de propagandă și lideri populiști care știu să exploateze slăbiciunile unei societăți. Ei nu cuceresc cetăți prin asediu, ci prin like-uri și share-uri. Nu au nevoie de săbii, ci de narative bine calibrate pentru a activa cele mai primare instincte: frica, ura, dorința de a găsi un vinovat pentru problemele personale.

De ce este acest moment despre oameni și nu algoritmi?

Algoritmii sunt unelte. Oglinzi care reflectă ceea ce există deja în societate. Iar ceea ce vedem în această oglindă digitală este o realitate greu de privit: oameni care au fost abandonați de stat, captivi într-un cerc vicios al neștiinței și dezinformării, care își aleg liderii nu pe baza competenței, ci a carismei ieftine și a promisiunilor imposibile.

Cum ieșim din această prăpastie?

Nu există soluții rapide. Dar totul începe cu educația. Cu investiții masive în școli, în pregătirea profesorilor, în promovarea gândirii critice și a culturii media. Cu responsabilizarea platformelor digitale, dar și cu implicarea părinților, a comunităților și a societății civile. Nu vom putea învinge „barbarii” peste noapte, dar putem începe să reconstruim cetatea din temelii.

Un ultim apel la luciditate

Momentul pe care îl trăim nu este doar despre Călin Georgescu sau despre algoritmi. Este despre noi, ca societate. Despre ce alegem să cultivăm și ce suntem dispuși să tolerăm. Despre cât de bine suntem pregătiți să investim în viitor, înainte ca prezentul să ne consume cu totul. Barbarii sunt la porți, iar apărarea nu vine din ziduri, ci din mințile noastre.

Barbarii digitali: supraviețuirea fără educație redefinește societatea

Un fenomen îngrijorător se conturează în societatea modernă: din ce în ce mai mulți oameni descoperă că se pot „descurca” fără educație formală, bazându-se pe instincte sociale rudimentare, pe susținerea reciprocă din grupuri similare și pe accesul aparent infinit la informații oferit de internet. Această nouă dinamică socială nu doar că subminează importanța educației, dar creează și un tip de comunitate care pune în pericol însăși structura societății bazate pe cunoaștere și competență.

Internetul, ca „școală” universală și iluzorie

Barbarii moderni nu se mai află la porțile Romei; ei navighează pe internet, convinși că Google și TikTok le oferă toate răspunsurile necesare. Problema nu este că internetul nu conține informații valoroase, ci că absența gândirii critice transformă accesul la aceste informații într-o capcană. În loc să-i ajute să devină mai bine informați, îi încurajează să adopte o versiune superficială a cunoașterii, bazată pe ceea ce este ușor de găsit și confirmă ceea ce deja cred.

Cultura „descurcărețului” fără școală

Această categorie de oameni se recunosc între ei și formează o rețea informală de susținere. Pentru ei, educația nu mai este un mijloc de progres personal sau social, ci o povară inutilă. Internetul devine Biblia lor, iar abilitatea de a „căuta rapid” substituie înțelegerea profundă. Ei cred că „școala vieții” și „universitatea Google” sunt suficiente pentru a se descurca, iar succesul se măsoară în abilitatea de a obține ce-și doresc cu efort minim, fără să treacă prin procesele formale de învățare.

Când barbarii devin o majoritate

Criza adevărată apare atunci când acest mod de a trăi și de a gândi nu mai este marginal, ci devine norma pentru o parte semnificativă a societății. Acești oameni se recunosc și se susțin reciproc, iar legitimitatea lor vine din numere: „Dacă suntem mulți, avem dreptate”. Rețelele sociale amplifică acest sentiment de apartenență și creează comunități mari, dar fragile, unite de ignoranță cultivată și mândrie în fața respingerii educației.

Aceasta este prăpastia în care ne aflăm acum. Cei care refuză educația ca instrument de emancipare subminează viitorul colectiv și își cresc copiii în același spirit. Este momentul în care barbarii nu mai cerșesc la porțile Romei, ci le asaltează cu o încredere agresivă, convinși că civilizația le datorează un loc la masă, fără să contribuie la construcția ei.

Unde duce această „auto-suficiență”?

În absența educației, deciziile personale și colective sunt dictate de impulsuri și emoții, nu de logică și rațiune. Alegerea liderilor devine un concurs de popularitate bazat pe carismă și promisiuni fanteziste. Politicile publice se bazează pe ce „sună bine”, nu pe ce funcționează. Iar societatea, în ansamblu, devine tot mai vulnerabilă la manipulări, teorii conspiraționiste și populism agresiv.

Cum se reconstruiește Roma?

Soluția nu este să ignorăm aceste comunități sau să le disprețuim. Aroganța nu face decât să adâncească prăpastia. Răspunsul stă în refacerea fundamentelor educaționale: acces real, egal și universal la școli care să promoveze nu doar cunoștințe, ci și abilități critice. Educația trebuie să devină din nou o prioritate politică și socială, o cauză colectivă în jurul căreia să graviteze toate eforturile.

În același timp, trebuie să recunoaștem că tehnologia joacă un rol central. Dacă internetul este principala sursă de informație, atunci trebuie reglementat astfel încât să nu devină o sursă de dezinformare masivă. Platformele digitale trebuie să fie responsabile pentru conținutul pe care îl promovează și să investească în educație media.

Cine sunt adevărații barbari?

Momentul pe care îl trăim nu este doar despre cei care se „descurcă” fără educație. Este și despre cei care, prin inacțiune, au permis ca educația să devină un lux, nu o necesitate. Barbarii de la porțile Romei nu sunt doar cei care refuză școala, ci și cei care au distrus-o din interior, pas cu pas, prin neglijență, ignoranță și lăcomie. Roma poate fi reconstruită, dar numai dacă cei din interior se trezesc înainte ca porțile să cadă definitiv.