Bărbat declarat mort din greșeală, la Spitalul Județean din Craiova
Un bărbat de 78 de ani din judeţul Dolj a fost declarat decedat de Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, deşi este în viaţă, internat în secţia de terapie intensivă.
Bărbatul este din comuna Cioroiaşi și este internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, care i-a anunțat familia că acesta a decedat, iar rudele au început să se pregătească pentru înmormântare, scrie realitateadecraiova.net. Când a venit, luni, să îl recunoască, familia a constatat că nu este vorba despre ruda lor.
„A bătut clopotul în sat, am aduse acei gorniști, practic tot ce se face, în sat, pentru o înmormântare. Și-au dat seama că au încurcat pacienții. Dar oare, în cele două zile, nu au realizat acest lucru? Nu s-au uitat la acea brățară pe care o poartă pacientul la mână?”, a menționat Petrișor Oprea, fiul bărbatului în vârstă de 78 de ani.
Mai mult, medicii au trimis o solicitare către poliţie pentru a face necropsia.
Contactat telefonic, managerul spitalului, Laurenţiu Ivanovici, a spus că „încurcătura” s-a produs în secţia ATI.