11:00, 19.12.2024 • ACTUALITATE
Bărbat reținut pentru că şi-ar fi abuzat fizic şi emoţional fiica în vârstă de şapte ani
Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din comuna ilfoveană Găneasa, ar fi abuzat-o fizic şi emoţional pe fiica sa, în vârstă de 7 ani. Acesta a fost reținut de poliție sub acuzația de agresiune sexuală.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Olt a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au fost sesizaţi de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt, cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din comuna Găneasa, ar fi abuzat-o fizic şi emoţional pe fiica sa, în vârstă de 7 ani.
“În urma probatoriului administrat, la data de 8 decembrie a.c., sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balş, pe numele bărbatului de 37 de ani, a fost emisă o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, urmând ca în ziua de 9 decembrie să fie prezentat instanţei de judecată cu propuneri legale”, a transmis IPJ Olt.