Barna: România trebuie să înceteze să mai fie circuitul de rable al Europei
Guvernul are ca obiectiv descurajarea achiziţionării de automobile vechi, a afirmat joi, la Iaşi, în cadrul unei conferinţe de presă, vicepremierul Dan Barna.
El a precizat că „România trebuie să înceteze să mai fie circuitul de rable al Europei”.
„Printre angajamentele luate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pe zona aceasta vorbim de strategia pe naval, vorbim de strategie pe siguranţă rutieră, vorbim de modalitatea de taxare pe transportul greu de mărfuri şi, de asemenea, vorbim de un obiectiv legat de descurajarea achiziţionării de automobile vechi. România trebuie să înceteze să mai fie, nu ştiu cum să spun, circuitul de rable al Europei astfel încât să avem un mediu mai curat, pentru că o parte din poluare vine tocmai din faptul că avem maşini foarte vechi în parcul auto îmbătrânit”, a afirmat Barna.
Vicepremierul a reiterat că „PNRR este în momentul de faţă în consultări la Comisia Europeană, pentru a ajunge la varianta finală care va fi adoptată undeva spre sfârşitul verii”.
„În cadrul acestui program vorbim de 7,6 miliarde de euro, cea mai mare sumă dintre programele de redresare aprobate la nivel european, cea mai mare sumă alocată infrastructurii şi aceasta este o reuşită, îndrăznesc să spun, în ceea ce înseamnă finanţare europeană prin redresare şi rezilienţă şi îl felicit pe Cătălin Drulă pentru consistenţa programului trimis la Bruxelles. În acest program sunt 3 miliarde euro pe domeniul rutier şi 3,8 miliarde pe zona feroviară, iar din această resursă, şi pe feroviar, dar în special pe infrastructura rutieră, o parte importantă vine în Moldova, cu cele două bucăţi de autostrăzi prezentate în program, A7 şi A8. Este o prioritate ca sistemul acesta feroviar să redevină funcţional, să redevină eficient din punct de vedere al timpului de deplasare şi toate investiţiile avute în vedere (…), toate aceste investiţii îşi propun pe de o parte să electrifice bucăţi importante din reţeaua existentă şi să reabiliteze, astfel încât viteza de trafic să crească până spre 30%, astfel încât, repet, să defină eficient şi interesant să călătoreşti pe calea ferată”, a adăugat Dan Barna.