Băsescu susține că PMP nu va vota moțiunea împotriva PNL
Fostul președinte Traian Băsescu spune că Partidul Mişcarea Populară va rămâne loial alianţei cu PNL, în ciuda divergențelor care au apărut odată cu desemnarea candidaților pentru alegerile de la Primăria Capitalei.
„PMP va rămâne loial alianţei cu PNL, chiar dacă au determinat intrarea mea în această cursă, pur şi simplu ne-au umilit. Şase luni de când s-a convenit susţinerea Guvernului. Ne-au spus că mergem în alianţă la Bucureşti şi cu o săptămână înainte ne-au spus că nu se mai poate, ceea ce nu e în regulă, nici măcar ca şi comportament. Dar asta nu înseamnă că noi nu ne vom ţine cuvântul de a-i susţine până la ultimul vot”, a precizat Băsescu, citat de Agerpres.
Traian Băsescu şi-a depus duminică dosarul de candidatură la funcţia de primar general al Capitalei. În acest context, el a susţinut că va obţine 30% din voturile electoratului bucureştean.