Bătaie între susţinătorii PSD şi PNL din Călărași. Poliţia a intervenit
Un scandal între susținătorii PSD și PNL a izbucnit în comuna Belciugatele din judeţul Călăraşi. Cele două echipe de campanie se aflau pe în satul Măriuţa, când conflictul a izbucnit. Membrii celor două tabere politice și-au împărțit înjurături, jigniri și chiar amenințări.
În scandal au fost implicaţi, pe de o parte, actualul primar, Mihai Gurlui, fratele acestuia, care deţine funcţia de viceprimar şi susţinătorii celor doi, de la PSD, de cealaltă parte aflându-se candidatul PNL, Fănel Dinu, fost poliţist şi şef de post, o profesoară şi susţinătorii PNL.
La un moment dat, scandalul a degenerat, fiind nevoie de intervenția poliției. În urma incidentului, a fost deschis dosar penal care vizează comiterea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe.
„La data de 1 iunie a.c., în jurul orei 17:25, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Fundulea au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, de 43 de ani, din comuna Belciugatele, cu privire la faptul că a fost agresat fizic de către un funcţionar public. În urma primelor cercetări efectuate, poliţiştii au constatat faptul că, în jurul orei 17:00, în satul Măriuţa, din comuna Belciugatele, s-ar fi întâlnit susţinătorii a două partide politice.
Apelantul, în timp ce primea ajutor medical, a susţinut faptul că, în jurul orei 17:20, în timp ce s-ar fi aflat staţionat într-o intersecţie, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, ar fi fost agresat fizic de către un tânăr, de 29 de ani, şi doi bărbaţi, unul de 56 de ani, funcţionar public şi celălalt, de 61 de ani, fratele acestuia. Aceştia din urmă, făcând parte dintr-un alt partid politic faţă de persoana vătămată. Totodată, bărbatul agresat a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, transmite, duminică, Poliţia judeţeană Călăraşi.
Mihai Gurlui: Ei au venit după noi, în Măriuţa, să ne provoace
De cealaltă parte, primarul Mihai Gurlui respinge toate acuzaţiile şi acuză echipa PNL de agresiuni şi provocări.
„Echipa PNL condusă de un individ şi de o individă tot încearcă acţiuni de intimidare şi de provocare asupra echipei PSD. Ei şi-au anunţat ieri că desfăşoară acţiuni de campanie electorală în Belciugatele şi noi am înţeles atunci să mergem într-un sat vecin, în Măriuţa. Ei au venit după noi, în Măriuţa, să ne provoace. Filmuleţele postate pe Facebook sunt, consider eu, edificatoare. Vinovat este staff-ul de campanie, candidatul PNL şi capo di tutti este o doamnă, care pretinde că este o doamnă, dar nu este, Mariana Anghel”, a adăugat primarul.
Cu toate acestea,e dilul confirmă intervenția poliției.
„Am spus poliţistului care m-a convocat că voi da declaraţie la procuror”, mai spune Mihai Gurlui.
Mai mult, primarul susţine totodată că persoana care spune că a fost agresată„ ”a jucat un teatru”, subliniind că şi în urmă cu cinci ani acesta l-a acuzat.
„Este un individ care are drumuri repetate la IML (Institutul de Medicină Legală – n.r.), adică el asta face ca şi profesie, una-două se ceartă cu unul şi cu altul, se duce la IML, scoate certificate medico-legale sau ce mai face el, se autovictimizează, se mutilează sigur, eu ştiu ce face el, după care se duce la IML şi obţine de acolo câte un certificat medico-legal”, a mai declarat pentru News.ro primarul comunei Belciugatele.