Bătaie pe granturile de 100.000 euro dedicate IMM-urilor pentru digitalizare
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat că au fost depuse 7.188 proiecte, din care jumătate depuse în ultima zi, în cadrul apelului „Digitalizarea IMM-urilor – Grant de până la 100.000 euro pe întreprindere care să sprijine IMM-urile în adoptarea tehnologiilor digitale”, derulat în cadrul PNRR.
Ținta propusă prin intermediul apelului este semnarea unui număr de 5.384 proiecte.
Ca de obicei, românii se înghesuie pe ultima sută de metri. În ultima zi în care mai puteau fi înscrise proiecte, 30 iunie, au fost depuse 3.573 cereri de finanțare. Perioada de depunere a proiectelor a început în data de 15 februarie 2023.
Pentru a începe etapa de evaluare a proiectelor depuse, MIPE va anunța deschiderea Modulului Comunicare pentru toți aplicanții din cadrul acestui apel de proiecte, printr-un anunț publicat pe site-ul instituției. Ulterior, solicitanții vor transmite prin intermediul Modulului Comunicare din platforma PNRR documentul privind calculul indicatorilor financiari, în format Microsoft Excel Worksheet (.xlsx), aferent Planului de afaceri – Anexa 6.
Dacă în urma activității de evaluare și selecție, bugetul alocat unei/unor regiuni de dezvoltare nu este contractat, proiectele aflate pe lista de rezervă din regiunile care au epuizat alocarea se vor ierarhiza și contracta în funcție de punctajul obținut și în limita bugetului total alocat, potrivit MIPE.