Bătaie pe un drum județean din Vaslui între drumari și un consilier județean
Drumarii veniți să curețe șoseaua s-au luat la încăierare cu un consilier local care făcea live pe Facebook. Împrăștierea materialului antiderapant pe carosabilul cu polei pare să fi fost pricina confruntării.
Consilierul Constantin Iftene susține că a mers cu de la sine inițiativă să verifice situația în zonă, întrucât aflase că acolo sunt blocate două camioane din Republica Moldova.
La sosirea angajaților de la „Drumuri Județene” însă, consilierul făcea live pe Facebook de la fața locului, iar drumarii s-au supărat, cerându-i să nu-i mai filmeze și să își dea mașina de pe drum, întrucât le blochează zona de pe care aveau de înlăturat poleiul.
De aici și până la escaladarea discuțiilor nu a mai fost decât un pas, iar, la un moment dat, pe filmare se vede cum spiritele se încing și trei drumari se îndreaptă spre consilier, având loc o îmbrânceală în toată regula. „Uitați, oameni buni! Am fost atacat”, se aude strigând consilierul. Cazul a ajuns în atenția Poliției, care va cerceta situația și va stabili vinovații.
Unul dintre angajații de la „Drumurile Județene” a intrat mai întâi în polemică cu edilul, reproșându-i faptul că încurcă drumul cu mașina sa și că nu lasă echipa să lucreze și să își facă treaba cum știe mai bine. „Hai, dă mașina de aici, că n-am timp. Nu mă învăța dumneata cum să-mi fac treaba. Lasă-mă să-mi fac treaba! Ia-ți mașina de aici. Eu muncesc de dimineață, n-am mâncat, n-am dormit. Vezi-ți de treaba mata. Lasă că sun eu la 112 acum. Acum sun. Ți-ai pus mata girofar galben și ești… Să te duci să îți vezi de treaba mata”, îi spune drumarul. Consilierul Iftene, în schimb, insistă și întreabă despre materialul antiderapant, reproșându-le că partea carosabilă ar fi tot alunecoasă chiar și după intervenție. La un moment dat, în imagine se văd trei drumari venind spre consilierul care se afla în mașină cu geamul din dreptul șoferului dat jos. Situația se precipită, iar la un moment dat consilierul strigă că a fost atacat. „În jurul orei 22:00, când filmam starea Drumului Județean 244D, unde erau blocate două camioane de circa 2 ore a sosit și sărărița care se ocupă cu materialul antiderapant. Nemulțumiți de faptul că filmez, șoferul a chemat și ceilalți doi colegi, amenințîndu-mă, apoi au încercat să îmi ia telefonul cu care filmam, m-au alergat până la mașina mea, am intrat în mașină, aveam geamul deschis pe partea stangă la volan și au început să mă lovească. Am reușit să mă îndepărtez de ei, am sunat la 112, a sosit poliția rutieră și vor continua cercetările”, a reclamat edilul. Urmează ca Poliția să se pronunțe în acest caz și să stabilească vinovații, scrie vremeanoua.ro