Bătrâni ținuți în mizerie și cu medicamente expirate. O persoană a murit după controlul ANPC. Verificări în peste 250 de azile (FOTO)

Publicat: 25 feb. 2025, 07:38, de Pavaloiu Andreea, în ACTUALITATE , ? cititori
Bătrâni ținuți în mizerie și cu medicamente expirate. O persoană a murit după controlul ANPC. Verificări în peste 250 de azile (FOTO)

După scandalul azilelor groazei, care a șocat o țară întreagă, în centrele de îngrijire pentru bătrâni și persoane vulnerabile din țara noastră sunt încă condiții inimaginabile. Autoritatea pentru Protecția Consumatorului, (ANPC) din dispoziția președintelui instituției, Cristian Popescu Piedone, a efectuat 250 de controale. Au fost descoperite multe nereguli, printre care mizerie de nedescris, dar și alimente și medicamente expirate.

Descoperiri șocante, după ce ANPC a făcut verificări în sute de azile pentru bătrâni

Mizerie de nedescris, mobilă în stare de degradare și medicamente expirate. Asta au găsit inspectorii ANPC în centrele verificate în urma valului de controale pe care le-au efectuat în sute de centre de îngrijire pentru bătrâni, minori și persoane vulnerabile.

La acțiune au luat parte și reprezentanți  din DGASPC, AJPIS, SICE, Jandarmerie, DSP, Prefectura Ilfov și MAI.

În urma verificărilor, s-au descoperit următoarele nereguli:

  • Bucătării mizerabile: frigidere murdare, cu chedere rupte, vase nespălate, ustensile neconforme, alimente fără termen de valabilitate și fără elemente de identificare.
  • Dormitoare inadecvate: paturi deteriorate, saltele neigienizate, perne fără huse și mobilier în stare deplorabilă.
  • Băi neigienizate: mucegai, obiecte sanitare nefuncționale, prize defecte.
  • Alimente păstrate incorect: nerespectarea temperaturilor de păstrare a produselor alimentare (carne, ciocolată, ketchup, maioneză).
  • Produse expirate: suplimente alimentare și materii prime cu DDM depășită.

De asemenea, a fost descoperit un centru care funcționa ilegal. Este vorba despre Persoana Fizica Autorizată ȘUBĂ SORIN, unde inițial s-a refuzat accesul inspectorilor de la Protecția Consumatorilor și a fost nevoie de intervenția autorităților.

Tragedie la un azil: o persoană a murit în drum spre spital

11 bătrâni erau îngrijiți aici, iar condițiile în care erau ținuți erau inacceptabile. Mai mult, în ciuda solicitărilor autorităților, nu au fost prezentate documente care să ateste legalitatea funcționării spațiului.

La momentul controlului, s-a constatat că PFA Șubă Sorin a pus la dispoziție un contract cu un beneficiar de servicii medicale, însă acesta a invocat că oferă doar servicii medicale, iar ancheta este în curs de desfășurare de către DSP.

Este extrem de grav faptul că Șubă Sorin a relocat ilegal 7 dintre cei 11 vârstnici, nerespectând deciziile autorităților și standardele minime de îngrijire. Unul dintre acești pacienți a decedat în drum spre spital, după ce a fost apelată ambulanța, iar decesul a fost raportat autorităților, ceea ce a dus la o anchetă în desfășurare.

De asemenea, autoritățile competente au dispus relocarea urgentă a celor 11 pacienți încă din 15 februarie, dar nerespectarea acestor măsuri a condus la tragedii. În urma verificărilor, a fost confirmat faptul că activitatea de îngrijire a persoanelor vârstnice din această locație era ilegală, iar normele de siguranță și igienă au fost încălcate flagrant.

Această tragedie subliniază importanța respectării legislației în domeniul îngrijirii persoanelor vulnerabile și arată cât de grav poate afecta nerespectarea reglementărilor autorităților competente. Îndemnăm toate instituțiile responsabile să intensifice controalele și să prevină astfel de tragedii.