BCE trebuie să dea prioritate combaterii inflaţiei în raport cu creşterea economică, spune Christine Lagarde
Banca Centrală Europeană (BCE) trebuie să continue să majoreze dobânzile pentru a putea ţine sub control inflaţia, chiar dacă efectul secundar al înăspririi politicii monetare este o creştere economică mai slabă, a declarat miercuri preşedintele BCE, Christine Lagarde, transmite Reuters.
„Trebuie să readucem inflaţia la 2% pe termen mediu şi vom face tot ceea ce trebuie pentru asta, adică să continuăm să majorăm dobânda de referinţă la următoarele şedinţe de politică monetară”, a spus Christine Lagarde la o conferinţă organizată miercuri la Frankfurt. „Obiectivul nostru primar nu este să creăm o recesiune. Obiectivul nostru primar este stabilitatea preţurilor şi trebuie să ne îndeplinim acest obiectiv. Dacă nu ne îndeplinim mandatul, asta ar afecta cu mult mai mult economia”, a subliniat Lagarde.
Preşedintele BCE a mai spus că „prima destinaţie” a majorării dobânzilor va fi aducerea lor în zona neutră, care nici nu stimulează, dar nici nu încetineşte creşterea economică.
Presiunile inflaţioniste declanşate de războiul Rusiei în Ucraina şi criza energetică au determinat BCE să crească dobânda de referinţă pentru prima dată în ultimul deceniu, cu un nivel istoric de 75 de puncte de bază decis luna aceasta. Întrebarea este cum va proceda BCE de acum încolo, deoarece creşterea accelerată a preţurilor este însoţită de previziuni referitoare la o recesiune în zona euro.
Pieţele financiare se aşteaptă ca gardienii euro să adopte o nouă majorare de dobândă, tot de 75 de puncte de bază, la reuniunea de politică monetară din octombrie, iar până la finele anului dobânda la depozite, care este în prezent la 0,75%, să treacă dincolo de 2%. Însă, următoarea mutare a BCE va depinde în mare parte de datele privind inflaţia în zona euro în luna septembrie, care vor fi publicate vineri.
Economiştii se aşteaptă ca Eurostat să anunţe că rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat la 9,7% în luna septembrie, cel mai ridicat nivel înregistrat de la crearea zonei euro. Ar fi vorba de un nivel al inflaţiei de cinci ori mai mare faţă de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor de 2%.