BEC: au votat aproape 5% dintre românii cu drept de vot; unde se înregistrează cea mai mare prezență la urne
Purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central, Marian Românu, a precizat că, până la ora 9:00 şi-au exprimat opţiunea prin vot pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor 4,44% din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale, din care 46,67% femei şi 53,33% bărbaţi, 5,16% în mediul urban, respectiv 3,52% în mediul rural.
Prezenţa la vot pe grupe de vârstă se prezintă astfel: 4,86% alegători cu vârsta între 18 şi 24 de ani, 9,53% alegători cu vârsta între 25 şi 34 de ani, 16,49% alegători cu vârsta între 35 şi 44 de ani, 43,59% alegători cu vârsta între 45 şi 64 de ani. 25,52% alegători cu vârsta peste 65 de ani.
O prezenţă mai ridicată la vot s-a înregistrat în judeţele Olt – 4,69%, Călăraşi – 4,43%, Ilfov – 4,41%, Dâmboviţa – 4,24%, Teleorman – 4,11%, iar o participare mai redusă la vot s-a înregistrat în judeţele Iaşi – 2,8%, Maramureş – 2,64%, Bistriţa-Năsăud – 2,56%, Vaslui – 2,4%, Sibiu – 2,39%, a spus Marian Românu.
„În municipiul Bucureşti, prezenţa la vot a fost de 3,69%, situaţia pe sectoare fiind următoarea: sectorul 1 – 4,19%, sectorul 2 – 3,91%, sectorul 3 – 3,11%, sectorul 4 – 3,76%, sectorul 5 – 3,36%, sectorul 6 – 4,16%. Mai multe date sunt disponibile la adresa prezenta.roaep.ro. Următoarea comunicare va fi la ora 15:30”, a precizat purtătorul de cuvânt al BEC.