BEC încă nu a reușit să centralizeze toate rezultatele
Biroul Electoral Central (BEC) a emis vineri dimineață o nouă informare privind rezultatele validate până în acest moment. Încă nu s-a finalizat centralizarea tuturor rezultatelor.
Potrivit datelor furnizate de BEC, la urne, pentru alegerea primarilor s-au prezentat, în întreaga țară, 8. 282.902 alegători, ceea ce înseamnă 50,61% dintre alegătorii înscriși pe liste.
3,12% dintre voturile exprimate, adică 258.127, au fost anulate, din diverse motive. Au fost aleși 3.133 de primari. 36,55% dintre aceștia au candidat din partea PSD și 31,20% din partea PNL.
În ceea ce privește mandatele de consilieri locali, în număr de 38.393, 34,30% dintre ele au revenit reprezentanților PSD, iar 27,90% celor ai PNL. Pentru consiliile județene au fost votați 712 candidați. 33,91% reprezintă PSD, iar 30,14% PNL.
Până azi dimineață la ora 10,00 doar pentru 24 de mandate de președinți de consilii județene s-au aflat rezultatele oficiale definitive.
În ceea ce privește alegerile europarlamentare, au mai rămas de numărat rezultatele de o singură secție de votare dintre cele 19.870, câte au fost organizate. Au votat 9.445.659 de alegători, dar numai 8.942.099 dintre ei au exprimat voturi valabile.
48,55% dintre voturile exprimate au fost pentru candidații PSD – PNL, iar 3,02% candidatului independent Nicolae Ștefănuță.
Procesul de centralizare a datelor continuă și în zilele următoare.