BEI acordă un împrumut de 250 milioane de euro unui mare dezvoltator de spaţii logistice din România, pentru panouri solare şi staţii electrice de încărcare
Banca Europeană de Investiţii (BEI) a acordat belgienilor de la WDP (Warehouses De Pauw), unul dintre cei mai mari dezvoltatori de spaţii logistice din România, un împrumut de 250 de milioane de euro, pentru a instala panouri solare pe acoperişuri şi pentru a mări numărul de staţii de încărcare a vehiculelor electrice pentru chiriaşii depozitelor sale.
Banii sunt pentru centrele logistice WDP din Belgia, Ţările de Jos şi România
Potrivit BEI, împrumutului este pe termen de maximum zece ani, iar fondurile vor fi direcţionate către centrele de logistică WDP existente, în principal din Belgia, Ţările de Jos şi România.
„Astfel de împrumuturi reprezintă un câştig pentru climă, dar şi pentru independenţa energetică a Europei. Acest proiect măreşte producţia de energie regenerabilă, contribuind la renunţarea la combustibilii fosili şi la reducerea dependenţei UE de importurile de energie”, a declarat vicepreşedintele BEI Thomas Ostros.
Creditul face parte din contribuţia BEI la planul REPowerEU de a pune capăt dependenţei Europei de importurile de combustibili fosili. De asemenea, va reduce amprenta de carbon a WDP şi a clienţilor săi.
WDP deţine în România parcuri logistice în Dragomireşti, Ştefăneştii de Jos, Dumbrăviţa, Apahida, Ariceştii Rahtivani şi Oarja.
Recent, într-o tranzacţie de 110 milioane euro, belgienii au achiziţionat în România un portofoliu care cuprinde peste 135.000 mp de spaţii logistice şi un teren de 300.000 mp cu potenţial de dezvoltare, potrivit casei de avocatură care a asistat WDP în această tranzacţie.
WDP a ajuns astfel în România la o amprentă de aproximativ 2 milioane mp în suprafaţă închiriabilă brută.