Belarusul îşi suspendă participarea la Parteneriatul Estic al UE
Belarusul a anunţat luni că îşi suspendă participarea la Parteneriatul Estic al Uniunii Europene, menit să contribuie la apropierea între forul european şi foste republici sovietice.
Decizia Minskului este un protest contra sancţiunilor adoptate de UE după interceptarea unui avion de linie european de către autorităţile belaruse, transmit agențiile AFP şi Reuters, citate de Agerpres. „Nu ne putem îndeplini obligaţiile din acest acord în contextul sancţiunilor şi restricţiilor impuse de UE”, a indicat Ministerul de Externe belarus într-un comunicat.
Acesta a anunţat şi decizia de rechemare în ţară a ambasadorului Belarusului la Uniunea Europeană, pentru consultări.
MAE belarus a sugerat şi ca reprezentantul UE la Minsk să revină la Bruxelles pentru consultări şi a precizat că cei responsabili pentru sancţiunile impuse Belarusului vor avea interdicţie de a intra pe teritoriul acestei ţări.
La 21 iunie, CE a decis să impună măsuri restrictive împotriva a 78 de persoane din Belarus şi a opt entităţi. Această decizie a fost luată având în vedere escaladarea încălcărilor grave ale drepturilor omului în Belarus şi actele violente de represiune îndreptate împotriva societăţii civile, a opoziţiei democratice şi a jurnaliştilor.