Benone Sinulescu a murit

Publicat: 18 nov. 2021, 16:07, de Ziarul Puterea, în News , ? cititori
Benone Sinulescu a murit

Benone Sinulescu a murit la vârsta de 84 de ani. Interpretul de muzică populară ar fi murit din cauza unei pneumonii.

Artistul se confrunta de multă vreme cu probleme de sănătate. În iulie 2021, Benone Sinulescu a fost găsit inconştient în casă. La acea vreme, fostul său impresar a declarat că artistul se află într-o clinică de îngrijiri paleative din localitatea Vladimirescu, de lângă Arad.

Starea de sănătate a artistului Benone Sinulescu ar fi început să se deterioreze în urmă cu un an. Situația s-ar fi agravat deoarece artistul nu ar fi avut acces la medicul specialist din cauza pandemiei, conform observatornews.ro.

Benone Sinulescu s-a născut în data de 24 mai 1937, în localitatea Siriu, județul Buzău.

De-a lungul carierei sale, Benone Sinulescu a colaborat cu diverși interpreți de muzică populară printre care se numără și Irina Loghin.

După 1989, interpretul de muzică populară a abordat și stilul etno-dance și a colaborat în acest sens cu formația Ro-Mania.

Prin Decretul nr. 1122 din 19 decembrie 1967 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, artistului Benone Sinulescu i s-a acordat Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a „pentru merite deosebite și îndelungată activitate artistică”.

Președintele României Ion Iliescu i-a conferit artistului Benone Sinulescu în data de 29 noiembrie 2002 Crucea națională Serviciul Credincios clasa a III-a, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”.

Ion Iliescu  i-a conferit în data de 7 februarie 2004 și Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.