BERD: Estimările privind economia României se înrăutățesc. Noile prognoze
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi-a înrăutăţit estimările privind evoluţia economică a României în 2022 şi în 2023, după o redresare de 5,9% în 2021, determinată în principal de consumul privat solid, se arată într-un raport publicat marţi de instituţia financiară internaţională.
Economia României ar urma să înregistreze un avans de 2,5% anul acesta, comparativ cu o creştere de 2,8% previzionată în martie 2022, şi de 3% anul viitor, faţă de o estimare de 4,1%.
Conform BERD, economia a intrat în 2022 cu o poziţie slăbită, PIB-ul înregistrând un declin de 0,1% în ultimul trimestru din 2021, din cauza scăderii investiţiilor şi a încetinirii acumulării stocurilor.
„Accelerarea inflaţiei din semestrul doi din 2021 a pus deja presiune pe firme şi consumatori. În timp ce salariile nete reale s-au redresat temporar la începutul acestui an şi ridicarea restricţiilor a îmbunătăţit încrederea, războiul din Ucraina a sporit dificultăţile legate de inflaţie şi de perturbările din lanţurile de aprovizionare”, se arată în raportul BERD.
Preţurile de consum au crescut în ritm anual cu 10,2% în martie 2022, în pofida plafonării preţurilor energiei. Guvernul a adoptat o serie de măsuri pentru a sprijini gospodăriile vulnerabile şi firmele afectate de război. Astfel, consolidarea fiscală preconizată pentru acest an ar putea fi constrânsă de aceste cheltuieli şi de creşterea economică mai slabă, avertizează instituţia financiară internaţională.
BNR a majorat până în aprilie 2022 rata dobânzii la 3% şi, confruntându-se cu o înăsprire a lichidităţii de la începutul războiului, a intervenit pe piaţa secundară a datoriei suverane pentru a calma pieţele datoriei.
Creşterea economică ar urma să încetinească la 2,5% anul acesta, balanţa riscurilor fiind înclinată în sens negativ, depinzând de evoluţia războiului şi de alte presiuni legate de aprovizionare. În 2023, presiunile inflaţioniste persistente, reducerea cererii şi perturbările din lanţurile de aprovizionare ar urma să limiteze creşterea la un nivel estimat de 3%, se arată în raportul BERD.