BERD va majora numărul de acțiuni subscrise în capital, de statele UE. România va plăti cota ei, ca acționar.
Consiliul de Administrție al Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a aprobat, pe 13 iunie, o decizie de majorare a numărului de acțiuni subscrise de statele Uniunii Europene, la capitalul instituției financiare, iar România va contribui și ea la această majorare de capital, în calitate de acționar.
Această majorare de capital ar trebui să asigure sprijinul băncii pentru reziliență și reconstrucție în Ucraina, și continuarea sprijinului în toate țările în care BERD își desfășoară activitatea, arată un comuniat postat pe pagina de internet a băncii.
Uniunea Europeană va subscrie 12.102 acțiuni suplimentare, fiecare în valoare de 10.000 de euro, înainte de 30 iulie 2025.
Până la această dată, Consiliul de administrație al BERD poate amâna termenul subscrierii, până cel târziu la 31 decembrie 2025.
Subscrierea se va plăti în cinci tranșe anuale egale.
Decizia va extinde sfera geografică a operațiunilor BERD la Africa Subsahariană și Irak, într-un mod limitat și progresiv.
În plus, decizia va elimina limitarea statutară a capitalului pentru operațiunile curente și va încredința Consiliului de administrație al BERD sarcina de a stabili și de a menține toate limitele adecvate necesare în ceea ce privește indicatorii de adecvare a capitalului.
Decizia intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al UE.
Instituția bancară reamintește că, la 15 decembrie 2023, Consiliul guvernatorilor BERD a decis să majoreze capitalul social autorizat al BERD cu 4 miliarde de euro, pentru a menține un capital suficient pentru susținerea unui nivel rezonabil de activitate în țările în care BERD își desfășoară activitatea în limite statutare.
Capitalul social autorizat al BERD a crescut cu 400 000 de acțiuni vărsate, iar membrii BERD pot subscrie un număr întreg de acțiuni, proporțional cu participația pe care o dețin deja.
Înainte de această majorare de capital, UE deținea 90.044 de acțiuni, fiecare având o valoare nominală de 10.000 de euro.
La 22 ianuarie 2024, Comisia a prezentat Consiliului și Parlamentului European o propunere ca Uniunea Europeană să subscrie în capitalul BERD 12.102 de acțiuni suplimentare în valoare de 10.000 de euro.
Comisia a solicitat Parlamentului European și Consiliului să aplice procedura de urgență pentru acest dosar.
Parlamentul European a adoptat textul, fără a modifica fondul propunerii, pe 14 martie 2024, iar Consiliul a adoptat același text, încheind astfel procedura de adoptare.
România este membră a BERD din 1991, iar banca a stabilit o Misiune BERD în România.
Guvernatorul României la BERD este ministrul finanţelor, iar guvernator supleant este guvernatorul BNR.
Din mai 2011, România face parte din Constituenta condusă de Turcia, alături de Rep. Moldova, Azerbaijan şi Kyrgyzstan.
În prezent, capitalul subscris de România la BERD are valoarea de 144,070 milioane euro.
În România, BERD se numără printre investitorii instituţionali de top.
Până în prezent, Banca a investit 9,520 miliarde euro, în 485 de proiecte de dezvoltare, în România.