Lanțul rusului Arseni Burlakov a vândut în România de 5,7 milioane de euro

Publicat: 05 sept. 2024, 09:42, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în ECONOMIE , ? cititori
Lanțul rusului Arseni Burlakov a vândut în România de 5,7 milioane de euro
Foto: cluj24.ro

Lanțul de magazine Berezka, deținut de rusul Arseni Burlakov, a înregistrat venituri de 5,7 milioane de euro în 2023 în România, având o creștere constantă de la intrarea pe piață în 2014. În ultimii șase ani, veniturile companiei au ajuns la 23,7 milioane de euro.

În ciuda conflictului dintre Rusia și Ucraina, lanțul a continuat să se dezvolte, Berezka având în prezent 13 magazine deschise, majoritatea în București.

Compania Berezka este specializată în produse importate, cu o cerere ridicată pentru preparatele din pește și produsele din bucătăria proprie. Cu toate acestea, în 2023, compania a raportat pierderi de 540.000 de euro din cauza cheltuielilor și investițiilor mari.

Războiul din Ucraina a afectat lanțul de aprovizionare, forțând compania să facă reorganizări, rebranding și să deschidă propria bucătărie. În ciuda dificultăților, Berezka a reușit să funcționeze în parametri normali și să creeze locuri de muncă pentru refugiații ucraineni.

Cele mai căutate la noi sunt produsele din pește și preparatele din bucătăria proprie: salate, chifteluțe, clătite sau plăcinte. Mă bucur nespus că piața produselor tradiționale din diferite țări a crescut. Asta nu înseamnă că cele românești nu sunt dorite. Oamenii au început să călătorească mai mult și doresc diversificare”, a declarat Natalia Frol, directorul companiei.

Proprietarul lanțului, Arseni Burlakov, care a părăsit Rusia în 2009 din cauza regimului lui Vladimir Putin, a început afacerea în Bulgaria, înainte de a se extinde în România.