Bernie a plâns: ”Îmi pare rău că i-am dezamăgit pe români”

Publicat: 28 iul. 2024, 19:46, de Andrei Ceausescu, în SPORT , ? cititori
Bernie a plâns: ”Îmi pare rău că i-am dezamăgit pe români”

Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs s-a declarat extrem de dezamăgită şi tristă de eliminarea în sferturile de finală ale probei de dublu mixt din cadrul turneului olimpic de la Paris. Cu lacrimi în ochi, ea a spus că îi pare rău că i-a dezamăgit pe români.

”Îmi pare rău că i-am dezamăgit pe români. Îmi doream atât de mult să câştigăm şi am intrat cu atâta încredere. Din păcate, nu am putut mai mult. Sunt dezamăgită şi nu-mi vine să cred. Sunt însă o sportivă puternică şi voi încerca să obţin mult dorita medalie la simplu sau la echipe alături de colegele mele. Am crezut tot timpul că cele mai mari şanse le avem la dublu mixt pentru că suntem un cuplu sudat, jucăm de mult timp împreună şi ne cunoaştem foarte bine. Astăzi însă adversarii au fost mai buni”, a spus Szocs, potrivit COSR.

”Voi încerca să lupt în continuare pentru o medalie la Paris”, a promis Bernadette Szocs.

 

Atât Bernadette Szocs cât şi Ovidiu Ionescu continuă turneul olimpic la simplu. În plus, Bernadette Szocs va juca alături de Eliza Samara şi Adina Diaconu în competiţia feminină pe echipe.