Biden clasifică drept ”scandalos” mandatul de arestare cerut de CPI împotriva lui Netanyahu
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2023/08/joe-biden.jpg)
Mandatele de arestare cerute de procurorul Curții Penale Internaționale împotriva liderilor israelieni au fost criticate dur de președintele Joe Biden, care a afirmat luni că nu este posibilă nicio ”echivalență” între Israel și Hamas.
Liderul de la Casa Albă susține într-un comunicat că cererea procurorului este ”scandaloasă”.
„Voi fi clar: orice ar insinua procurorul, nu există nicio echivalenţă – nici una – între Israel şi Hamas”, a adăugat președintele american.
„Vom fi mereu alături de Israel împotriva ameninţărilor la adresa securităţii sale”, a mai spus Biden.
Anunțul procurorului CPI a fost criticat și de șeful diplomației americane, Anthony Blinken, care l-a descris drept ”rușinos”, estimând că „ar putea compromite”, de asemenea, negocierile privind încetarea focului în Fâşia Gaza.
„Respingem echivalenţa stabilită de procuror între Israel şi Hamas. Este o ruşine”, a declarat Blinken într-un comunicat.
„Hamas este o organizaţie teroristă violentă care a comis cel mai grav masacru împotriva evreilor de la Holocaust şi încă ţine ostatici zeci de oameni nevinovaţi, inclusiv americani”, a adăugat el.
În plus, CPI nu are „jurisdicţie” asupra Israelului, a mai spus Blinken.
În a opta lună de război în Fâșia Gaza, procurorul Curții Penale Internaționale a solicitat luni emiterea unor mandate de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu, ministrului apărării Yoav Gallant și a trei lideri ai Hamas, pentru presupuse crime de război și crime împotriva umanității comise în Gaza.
Procurorul Karim Khan a cerut arestarea lui Netanyahu și Gallant pentru crime precum „înfometarea deliberată a civililor” ca „metodă de război”, „omucidere intenționată” și „exterminare și/sau asasinat”.
Acuzațiile împotriva liderilor Hamas, inclusiv Yahya Sinwar, liderul grupării din Gaza, includ „exterminare”, „viol și alte forme de violență sexuală” și „luarea de ostatici ca crimă de război”.