Bilanț Covid 1 august: În ultimele 24 de ore, au fost spitalizați 638 de minori. Ministrul Rafila: se observă o încetinire a creșterii numărului de cazuri noi
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.202 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 1.123 mai multe față de ziua anterioară, a transmis, luni, Ministerul Sănătății.
1.040 din cazurile noi din 24 de ore sunt pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 189 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În spitale, numărul de persoane internate în secții Covid este de 4.158 cu 254 mai multe față de ziua anterioară.
De asemenea, la ATI sunt internate 263 pacienți, la fel ca în ziua anterioară. Din cei 263 pacienți internați la ATI, 229 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 638 sunt minori, 633 fiind internați în secții, cu 53 mai mulți față de ziua anterioară și 5 la ATI, la fel ca în ziua ziua anterioară.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, susține că „creșterea numărului de cazuri a fost frânată”.