Bilanț Covid: 755 de cazuri noi de persoane infectate în ultimele 24 de ore

Publicat: 23 dec. 2021, 13:48, de Otilia Caloian, în ESENȚIAL , ? cititori
Bilanț Covid: 755 de cazuri noi de persoane infectate în ultimele 24 de ore

Un număr de 775 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore şi au fost raportate 81 de decese, dintre care 44 anterioare, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică.

„Conform datelor existente la nivelul CNCCI, la data de 23 decembrie 2021, ora 10,00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 775 de cazuri de persoane pozitive cu SARS-CoV-2. De asemenea, au fost raportate 81 decese, dintre 44 care anterioare”, precizează GCS.

Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare au fost înregistrate în Bucureşti – 199, urmat de judeţele Arad – 45 şi Bihor şi Sibiu – câte 42, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Cele mai puţine cazuri au fost în judeţele Giurgiu – 1, Botoşani, Călăraşi şi Mehedinţi – câte 3.

Municipiul Bucureşti are o incidenţă a cazurilor de infecţii cu SARS-CoV-2 de 0,62 la mia de locuitori, în uşoară scădere faţă de ziua precedentă, când a fost de 0,64 la mia de locuitori.

Judeţul Arad se situează pe primul loc în ceea ce priveşte incidenţa infectărilor cumulată la 14 zile, cu 1,39 cazuri la mia de locuitori.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11.249 de teste RT-PCR (5.023 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 6.226 la cerere) şi 28.745 de teste rapide antigenice.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 173 de persoane au fost reconfirmate pozitiv cu COVID-19.