Bilanț după un an de mandat la Primăria Capitalei: Nicușor Dan = Gabriela Firea
Nostalgicii Gabrielei Firea nu ar trebui să fie triști: nimic semnificativ nu s-a schimbat la Primăria Generală a Municipiului București de când Nicușor Dan s-a instalat în fotoliul de edil. Aceleași zero proiecte importante finalizate sau același nivel infim de transparență din perioada vechiului primar s-au păstrat și în mandatul actual.
Un raport realizat de ActiveWatch și Centru de Resurse pentru participare publică arată, cu cifre, că bucureștenii sunt în plină epocă Nicușor Firea sau Gabriela Dan.
Autorii raportului arată că primul an de mandat al actualei majorității USR PLUS – PNL din Consiliul General al Municipiului București și al primarului general Nicușor Dan a fost unul sub semnul „grelei moșteniri”. Edilul a anunțat, în cadrul unei conferințe în care și-a prezentat un bilanț, că mare parte din efortul din acest an a fost de a stabiliza financiar instituția. Și cam atât.
Repetenți la transparență
„În această perioadă au existat o serie de îmbunătățiri în ceea ce privește transparența decizională. Cu toate acestea, unele dintre problemele acute ale instituției rămân încă nerezolvate. Printre principalele probleme se numără lipsa de dialog cu comunitatea locală – audiențele primarului sunt complet suspendate de la începutul mandatului și dezbaterile publice lipsesc aproape cu desăvârșire. Trebuie să atragem din nou atenția asupra acutei lipsei de dezbatere publică a proiectelor Primăriei Municipiului București. Pare că practica lipsa de comunicare directă cu cetățenii pe marginea proiectelor propuse de administrația locală a fost moștenită de actualul Primar General de la predecesori. Rata mică de proiecte de acte normative puse în dezbatere publică este similară cu aceea din mandatul fostei administrații”, arată autorii raportului.
Conform acestora, implicarea cetățenilor în procesul decizional a rămas la aceleași cote minuscule: doar 3,29% dintre proiectele de acte normative au fost supuse dezbaterii publice în mandatul Dan, prin publicarea pe pagina PMB cu minimum 30 de zile anterior supunerii votului Consiliului General. Mai mult, doar pentru trei dintre proiectele PMB au fost organizate dezbateri publice, în sensul organizării unei întâlniri cu cetățenii în care aparatul tehnic să dea explicații cu privire le proiectele propuse.
Ce se întâmpla în epoca Firea? „În cei patru ani de mandat, doar 3,14% dintre proiectele de hotărâre cu caracter normativ au fost supuse dezbaterii publice (nu au fost contorizate proiectele care au vizat aprobarea PUZ-uri sau PUD-uri, deoarece dezbaterea publică a acestora intră sub incidența altor reglementări, a căror respectare nu a fost monitorizată). Raportat la volumul mare de acte normative, ponderea proiectelor supuse dezbaterii publice se încadrează în marja de eroare, dând măsura unei administrații arogante, care a ignorat mecanismele participării publice și prevederile legislative din zona transparenței decizionale”, se arată în raportul întocmit de aceleași instituții la finalul mandatului fostului primar.
Buget doar pentru cei aleși
Deși Nicușor Dan a câștigat promițând transparență și colaborare cu componenta civică, „în acest moment, cetățenii orașului sunt ținuți aproape complet în afara mecanismelor instituționale de implicare în definitivarea propunerilor de proiecte pentru București”, arată raportul.
Un progres înregistrat de actuala administrație este faptul că li se permite cetățenilor să ia cuvântul acum în cadrul ședințelor de Consiliu General, „aceasta fiind, însă, din păcate, singura modalitate de a se adresa Primarului General pe marginea proiectelor supuse votului”.
În toată această perioadă, singurul proiect major a fost propunerea unui parteneriat pentru realizarea drumurilor radiale de legătură cu șoseaua de centură, un proiect care nu a fost dezbătut cu comunitatea locală.
Dacă în perioada Gabrielei Firea cetățenii nu aveau acces la documentele referitoare la bugetul local, același lucru se întâmplă și în prezent.
„Bugetul local, principalul document de planificare pentru oraș, este un document inaccesibil pentru cetățeni. Nu este explicat și, mai mult, nu este supus dezbaterii publice. Practica de a modifica proiectul de buget prin amendamente a rămas în Primăria Municipiului București, cetățenii având acces la bugetul votat doar după publicarea lui în Monitorul Oficial Local”, arată raportul.
Zero proiecte majore Firea, zero Nicușor Dan
Dacă proiectele majore au lipsit în mandatul Firea, ele nu apar într-o formă palpabilă nici în cel al lui Nicușor Dan.
„În ciuda măsurilor prioritare stabilite în Planului de Mobilitate Urbană Durabilă care, odată implementate, ar fi putut rezolva parțial problemele de mobilitate din București, nu au existat proiecte ample care să descurajeze deplasările individuale motorizate sau care să încurajeze transportul alternativ”, se arăta în raportul ce viza epoca Firea.
Aceeași linie, zero proiecte importante, este păstrată și de Nicușor Dan: „singurul proiect major a fost propunerea unui parteneriat pentru realizarea drumurilor radiale de legătură cu șoseaua de centură, un proiect care nu a fost dezbătut cu comunitatea locală”, se arată în raport.
În rest, modernizarea liniilor de tramvai și achiziția de noi tramvaie este în lucru, semaforizarea inteligentă nu bifează nici măcar o mare intersecție (34 fiind însă în lucru), metroul de suprafață nu a depășit nici măcar faza acordurile necesare pentru demararea lucrărilor iar senzorii pentru monitorizarea calității aerului nu au fost puși;
În primul an de mandat Nicușor Dan, nu a existat niciun proiect major pe agenda Consiliului General pentru a crește calitatea vieții persoanelor vulnerabile din Municipiul București.