Bilanțul campaniei de vaccinare anti-Covid: Cea mai mare rată de vaccinare, în rândul celor cu vârsta între 50-59 de ani
Cea mai mare rată de vaccinare anti-COVID, de peste 50%, este în rândul persoanelor cu vârsta între 50-59 de ani, urmate de cele între 60-69 de ani, conform coordonatorului campaniei de vaccinare în România, Valeriu Gheorghiță.
Cel mai mic procent de vaccinare este în rândul persoanelor de peste 80 de ani și al copiilor cu vârsta între 12 și 15 ani.
Astfel, rata de vaccinare la categoria 50-59 de ani este de peste 50%, urmată de categorie 60-69 de ani – aproape 49%, iar la polul opus sunt cei cu vârsta de peste 80 de ani – mai puțin de 25% și copiii între 12-15 ani – 12%.
„Exceptând aceste ultime două grupe de vârstă, toate grupele se apropie de 50%. Este un progres important, dar în continuare insuficient pentru a reduce impactul pandemiei – număr de cazuri grave de COVID-19 și decese”, a spus Valeriu Gheorghiță.
Coordonatorul campaniei de vaccinare a precizat că în perioada 4 – 31 octombrie s-au vaccinat pentru prima dată peste 1,4 milioane de români, iar aproape 70% sunt persoane active, cu vârsta sub 60 de ani.
„(…) uitându-mă la grupa de vârstă peste 60 de ani, acest procent este relativ scăzut, ţinând cont de faptul că vârsta avansată reprezintă un factor de risc important pentru evoluţia nefavorabilă cu SARS-CoV-2”, a spus Valeriu Gheorghiţă.
Rata de vaccinare anti-COVID în România este de doar 36,5% din populaţia totală a țării de peste 19,3 milioane de locuitori, conform ultimelor date prezentate marți de către preşedintele Comitetului de coordonare a vaccinării.
Până în 1 noiembrie, la nivel național s-au vaccinat cu cel puţin o doză peste 7.053.000 de persoane, din care peste 6,3 milioane cu schemă completă.
„Practic, rata de acoperire vaccinală din populaţia totală a României de peste 19,3 milioane de locuitori este de 36,5%. Însă, uitându-ne la populaţia eligibilă, peste 12 ani, această rată de acoperire vaccinală este de 42%, iar din populaţia adultă, peste 18 ani, rata de acoperire vaccinare este de 45%”, a precizat Gheorghiță.
Cea mai mare rată de vaccinare – peste 62% din populaţia eligibilă, de peste 12 ani, este în București, urmat de judeţele Cluj – 55% şi Constanţa – 50%.
În alte 13 judeţe rata de vaccinare este între 40% şi 50%, în 21 de judeţe – între 30% şi 40%, iar în 5 judeţe, de 25% – 30%.