22:53, 15.10.2024 • Sănătate
Bilanțul Covid, 16 septembrie: În secțiile ATI sunt 139 de pacienţi, iar 12 persoane au decedat
Ministerul Sănătății a transmis, joi, că, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 1.801 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, cu 167 mai puţine faţă de ziua anterioară, iar 12 pacienți cu Covid-19 au decedat.
În funcție de numărul cazurilor noi de Covid-19, în top sunt Municipiul București cu 258 de cazuri, urmat de județele Cluj – 141 și Timiș – 115.
În secțiile ATI sunt, în prezent, 139 de pacienţi, cu doi mai puţini comparativ cu ziua anterioară, dintre care 126 sunt nevaccinaţi anti-COVID.
Din totalul pacienţilor internaţi în secții Covid, respectiv 1.668 de pacienți, 208 sunt minori.
În ultimele 24 de ore, au fost raportate 12 decese în rândul pacienţilor cu COVID (opt bărbaţi şi patru femei).
În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 2.797 de teste RT-PCR (1.799 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 998 la cerere) şi 14.349 teste rapide antigenice.