Bilanțul etapei a III-a a campaniei de imunizare: Aproape 7.000 de persoane vaccinate
Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, spune că aproape 7.000 de persoane din etapa a treia au fost vaccinate până acum.
„Aş vrea să prezint un scurt bilanţ al persoanelor vaccinate în cele nouă localităţi din judeţele la care rata de incidenţă cumulată a cazurilor a fost peste 4,5 la care am decis, după cum ştim, deschiderea etapei a treia. Pe 15 martie a început vaccinarea persoanelor din cele nouă localităţi cu incidenţă de peste 4,5 la mia de locuitori. Pot să vă spun că numărul de persoane programate în centrele din respectivele localităţi – sunt 42.140 de persoane programate pentru prima doză şi 113.900 de persoane care sunt programate pentru cea de-a doua doză. Pe 15 martie a început vaccinarea inclusiv a celor din etapa a treia care au avut posibilitatea să se programeze în centrele din municipiile respective aşa încât până astăzi la ora 10:00 au fost vaccinate 6.985 de persoane cu doza unu într-un număr de 135 de centre Pfizer, Moderna şi AstraZeneca din care 3.359 de persoane au fost vaccinate în 43 de centre cu vaccin de la compania AstraZeneca”, a afirmat Gheorghiţă.
Etapa a treia a campaniei de vaccinare se adresează persoanelor care locuiesc în localități în care rata infectărilor este ridicată.
„În cele nouă localităţi menţionate avem 88 de centre în total cu 167 de fluxuri, din care 81 de centre sunt active, cu 153 de fluxuri, ceea ce înseamnă că în perioada următoare urmează să mai deschidem şi alte centre noi şi fluxuri”, a transmis coordonatorul campaniei de vaccinare.