Bilanțul Poliției Române pe patru luni: 480 de arestări în 615 acțiuni
Peste 480 de persoane au fost arestate preventiv, în urma a 615 acţiuni desfăşurate de poliţişti în primele patru luni ale acestui an. Astfel sună, pe scurt, bilanțul Poliției Române pentru primele luni ale anului, prezentat astăzi, 2 iunie, de purtătorul de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan. A scăzut numărul furturilor și tâlhăriilor, dar, în schimb, a crescut numărul infracțiunilor economice.
„În primele patru luni ale acestui an, Poliţia Română a desfăşurat 615 acţiuni de amploare, pentru administrarea probatoriului necesar documentării activităţii infracţionale, în dosarele instrumentate. În cadrul acestor operaţiuni au fost făcute peste 4.500 de percheziţii domiciliare. Au fost dispuse măsuri preventive faţă de 1.246 de persoane – 481 de arestare preventivă, 34 de arest la domiciliu, 237 de control judiciar şi 494 de reţinere”, a declarat Georgian Drăgan.
„În urma activităţilor poliţiştilor, situaţia operativă se situează aproximativ la aceleaşi valori ca în perioada similară a anului precedent. Cu toate acestea, se constată un trend ascendent în cazul infracţiunilor economico-financiare – o creştere de 20 de procente. Astfel, a crescut numărul infracţiunilor de evaziune fiscală cu 846 de fapte, respectiv o creştere de 64,4%. De asemenea, a scăzut numărul infracţiunilor de furt cu 5,6%, iar numărul infracţiunilor de tâlhărie a scăzut cu 14,4%”, a sintetizat Drăgan.
În ceea ce priveşte siguranţa rutieră, el a arătat că, în primele patru luni ale anului au fost înregistrate cu 4,8% mai puţine accidente rutiere grave, menţinându-se trendul descendent pentru numărul persoanelor decedate, respectiv cu 3,6% mai puţin şi pentru numărul răniţilor grav, cu o scădere de 4,2%.
Infracționalitatea rutieră este în creștere
„Infracţiunile contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice au înregistrat o creştere cu 4,8%, cea mai mare creştere fiind înregistrată în cazul infracţiunilor de punere în circulaţie sau de conducere a unui vehicul neînmatriculat, respectiv cu 30%. 11,7% dintre infracţiunile la regimul rutier vizează conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa substanţelor psihoactive , vorbim aici de 1.491. Au fost constatate, de asemenea, peste 11.800 de fapte de conducere sub influenţa alcoolului, dintre care aproape 7.700 fiind contravenţii şi 4.100 infracţiuni”, a precizat purtătorul de cuvânt al IGPR.
Cu privire la violenţa domestică, Georgian Drăgan a afirmat că, în primele patru luni ale acestui an, poliţiştii au emis peste 4.000 de ordine de protecţie provizorii, 1.651 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecţie de instanţele de judecată.
„În aceeaşi perioadă, poliţiştii au intervenit la 38.656 de cazuri de violenţă domestică, dintre care 19.348 în mediul urban şi 19.308 în mediul rural. La nivel naţional, numărul faptelor penale în domeniul violenţei domestice a crescut cu 3,5%, faţă de primele patru luni ale anului 2023, de la 17.792 la 18.410 fapte”, se mai arată în bilanțul Poliției Române.
Deja s-au înregistrat 197 de fapte penale legate de campania electorală!
El a mai precizat că, în perioada menţionată, pe linia combaterii traficului de droguri, au fost derulate 358 de acţiuni operative de către poliţişti şi procurorii DIICOT, dintre care 168 au fost acţiuni operative de mare amploare, pentru a proba activitatea infracţională a 1.586 de persoane cercetate.
„În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost puse în executare 1.300 mandate de percheziţie domiciliară, au fost reţinute 696 de persoane, au fost arestate 609 persoane, iar faţă de 132 persoane a fost luată măsura controlului judiciar. În urma tuturor acestor activităţi desfăşurate de poliţişti şi procurori, au scoase din piaţă peste 500 de kilograme de droguri de risc şi de mare risc, aproape 500.000 de diverse comprimate, aproximativ 3,5 tone de masă vegetală de droguri şi patru tone de substanţe interzise, substanţe dopante ridicate de la o fabrică clandestină identificată în urma unei operaţiuni din judeţul Argeş”, a declarat Georgian Drăgan.
În domeniul protecţiei animalelor, acesta a precizat că au fost aplicate sancţiuni în valoare de peste 3.500.000 de lei, au fost efectuate peste 5.000 de controale şi acţiuni, iar 550 de animale aflate în situaţii de pericol au fost salvate şi plasate în adăposturi.
„Totodată, poliţiştii au întocmit 784 de dosare penale, au efectuat 117 percheziţii la domiciliile unor persoane fizice sau la sediul unor entităţi, au organizat 5.132 de controale/acţiuni, iar, ca urmare a activităţilor desfăşurate, au fost dispuse 59 măsuri preventive – reţinere, arestare sau control judiciar”, a mai spus purtătorul de cuvânt al IGPR.
De la debutul campaniei electorale şi până în prezent, au fost semnalate 197 de fapte de natură penală, au fost aplicate 270 de sancţiuni contravenţionale, iar 77 de semnalări nu s-au confirmat, a încheiat Georgian Drăgan bilanțul Poliției Române.