Bine de ȘTIUT: Cele mai căutate joburi

Publicat: 10 aug. 2020, 16:07, de Roxana Roseti, în ACTUALITATE , ? cititori
Bine de ȘTIUT: Cele mai căutate joburi

Schimbările ultimelor luni au pus o amprentă puternică pe piața muncii, după cum bine se știe. Interesul angajaților în ceea ce privește căutarea unui loc de muncă a crescut de la o lună la alta.

Astfel, românii au aplicat tot mai mult pentru joburi noi în iulie, numărul CV-urilor depuse crescând cu 38% față de aceeași perioadă a anului trecut și cu peste 20% față de luna iunie a acestui an, potrivit BestJobs. În luna iulie, angajații din domeniul IT au fost printre cei mai activi în căutarea unui nou job, cu un volum de peste 20.000 de căutări, dublu față de media lunilor anterioare. Contabilii și inginerii au fost și ei foarte activi în căutarea unui loc de muncă în luna iulie, cu un volum total de peste 50.000 de căutări.

Medical&pharma

Ofertele pentru joburi la distanță au continuat să fie la mare căutare și după ieșirea din starea de urgență, pe fondul interesului mare al angajaților de a lucra în continuare de acasă. Astfel, pe parcursul ultimelor trei luni au fost înregistrate, în medie, lunar, peste 20.000 de căutări pentru astfel de joburi, în timp ce domeniul poate cel mai solicitant în contextul actualei crize (medical & pharma) a înregistat o scădere de până la 25% a interesului candidaților pentru joburile din acest domeniu în luna iulie, comparativ cu luna anterioară.

1,3 de milioane de aplicări pentru joburile din România și din străinătate au fost înregistrate în perioada 1-31 iulie pe platforma de recrutare eJobs.ro. Numărul este în creștere nu doar față de luna trecută, când, pentru prima oară s-a atins pragul de 1,2 milioane de aplicări, ci și cu 50% mai mare față de aceeași lună a anului trecut.

Vânzările rămân domeniul care atrage

”A crescut atât numărul mediu de aplicări pe candidat, cât și numărul efectiv de candidați disponibili. Astfel, în iulie au fost 142.000 de candidați care și-au căutat un job la noi pe platformă. Dintre aceștia, aproape 33.000 au fost candidați noi, care nu au avut până acum cont pe eJobs și care, cel mai probabil, în ultimii ani nu au fost interesați de schimbarea jobului. Numărul de candidați noi este cu 20% mai mare decât în luna iunie”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Vânzările rămân domeniul care atrage cel mai mare număr de aplicări, urmat de relații clienți/call center, administrativ/logistică, back office, financiar/contabilitate și internet /e-commerce.