Bine de știut: De ce sărbătorim azi Ziua mondială a Artei

Publicat: 15 apr. 2022, 14:00, de Roxana Roseti, în ACTUALITATE , ? cititori
Bine de știut: De ce sărbătorim azi Ziua mondială a Artei

Arta se prezintă în nenumărate forme, dar categoriile oficiale, stabilite pentru prima dată în Grecia antică, au fost arhitectura, pictura, sculptura, muzica, literatura şi dansul, cărora li s-a adăugat, în 1911, cinematografia, considerată cea de a şaptea artă.

Ziua mondială a Artei este marcată anual, la 15 aprilie, ca o recunoaştere a contribuţiei artelor la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale.

Instituită la iniţiativa Asociaţiei Internaţionale de Artă, în cadrul celei de a XVII-a Adunări generale din 2011, de la Guadalajara, Mexic, Ziua mondială a artei a fost marcată pentru prima dată în anul 2012. Data a fost aleasă în memoria pictorului, sculptorului, arhitectului, inventatorului şi umanistului italian Leonardo da Vinci, născut la 15 aprilie 1452, considerat un simbol al liberei exprimări, un vizionar în lumea artelor, el fiind şi autorul celebrului „motto”: „În viaţă, frumuseţea dispare. În artă, nu”.

Asociaţia Internaţională de Artă (IAA/AIAP) este o organizaţie nonguvernamentală (ONG) care lucrează în parteneriat oficial cu UNESCO şi cuprinde artişti care aparţin în special domeniilor picturii, sculpturii, tipografiei, dar şi artişti care practică alte forme de creaţie în artele vizuale.

Cine sunt artiştii care şi-au pus amprenta

Aceasta a luat fiinţă în 1952, la Veneţia, când 23 de guverne şi 48 de asociaţii de artişti din 19 ţări s-au declarat în favoarea formării unei asociaţii internaţionale de pictori, sculptori şi gravori, astfel că a fost constituit un consiliu provizoriu sub preşedinţia lui Gino Severini (Italia), iar un secretariat a fost deschis la Casa UNESCO din Paris, potrivit https://uap.ro/aniap/ şi www.aiap-iaa.org.

În 1954, a fost convocată pentru prima dată Adunarea Generală a Asociaţiei, tot la Veneţia, în cadrul căreia şi-a stabilit structura şi obiectivele. Printre artiştii care şi-au pus amprenta asupra AIAP/IAA se numără: Joan Miro, Georges Braque, Robert Delaunay, Victor Pasmore, Hans Hartung, Marie Laurencin, André Masson, Victor Vasarely, Cesar Baldaccini, Alexander Calder.

Uniunea Artiştilor Plastici din România este membră a Asociaţiei Internaţionale de Artă.