Birourile permanente ale celor două Camere se vor reuni, azi, pentru a discuta rapoartele Televiziunii și Radioului Publice
Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului se vor reuni, marţi, pentru a stabili data şedinţei de plen în care se vor discuta rapoartele privind Televiziunea şi Radioul publice şi Consiliul Naţional al Audiovizualului.
„Mâine, la ora 9,00, am stabilit cu doamna preşedinte al Senatului, Anca Dragu, să convocăm Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului pentru a decide convocarea plenului. Printre punctele care vor figura pe ordinea de zi a plenului reunit se numără: raportul TVR, raportul Radioului, declanşarea procedurii de audiere a candidaţilor pentru Consiliul Naţional al Audiovizualului. De asemenea, dacă va fi finalizat de către Comisiile juridice, raportul cu privire la solicitarea de demitere a Avocatului Poporului şi, nu în ultimul rând, raportul CNA – se ştie că respingerea raportului CNA duce la pierderea poziţiei de preşedinte al CNA”, a declarat luni preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.
Potrivit acestuia, la şedinţa comună a Parlamentului se vor mai discuta şi alte puncte, cum ar fi constituirea unor grupuri de prietenie.
Joi, Comisiile parlamentare pentru cultură au respins rapoartele de activitate ale SRTV şi SRR pe anii 2017, 2018 şi 2019.
Alianţa USR PLUS a anunţat că îl va susţine pe fostul jurnalist BBC Liviu Popescu pentru postul de director interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune. Întrebat pe cine va susţine PNL pentru interimatul de la TVR, Ludovic Orban a răspuns: „Când vom lua deciziile, le vom face publice”.