Biserica românească din Charleroi, prădată de hoţi
Biserica Ortodoxă Română din Charleroi (Belgia) a fost prădată de hoți vineri noaptea, aceștia furând toate crucile, sfeșnicele, candelele, cădelnița, dar şi cutia cu sfintele moaște ale sfinților închisorilor comuniste.
Anunţul a fost făcut pe pagina sa de Facebook de părintele Bogdan Florin Vlaicu, cunoscut și pentru emisiunile sale săptămânale intitulate „Cursuri de vindecare sufletească la vremea crizei cu mască.”
„Astăzi, când am venit pentru a săvârși Taina Sfântului Botez, am găsit ușa spartă de hoți. Au furat mai toate obiectele liturgice metalice: cruci, sfeșnice, candele, cădelnița și, cel mai grav, cutia cu sfintele moaște ale sfinților închisorilor comuniste. Nici unul dintre aceste obiecte nu era din metal prețios pentru a nu-i atrage pe hoți. Și totuși, au jefuit biserica! Dumnezeu să-i ierte și să-i îndrepteze!
Din mila Domnului, sfintele vase, cutiile cu Sfintele Taine și cu Sfântul Mir, și Sfânta Evanghelie cu ferecătură metalică s-au păstrat în Sfântul Altar. Slavă lui Dumnezeu!
Vă aștept mâine să mulțumim Domnului nostru Iisus Hristos la Dumnezeiasca Liturghie!”, a fost mesajul părintelui Bogdan Florin Vlaicu.