Blue Air vrea să se listeze pe piața secundară a Bursei de la Londra
Compania aeriană românească low-cost Blue Air, cel mai mare transportator aerian român, se va lista pe piața secundară a bursei de la Londra, în urma unui acord cu o companie de tip SPAC. Transportatorul aerian român și Ridgecrest, companie de tip SPAC (vehicul de achiziții cu scop special, tranzacționat public), au semnat un acord neangajant de preluare inversă, prin care Ridgecrest va achiziționa acțiunile Airline Invest și ale subsidiarelor sale, Blue Air Aviation și Blue Air Technic.
Potrivit Profit.ro, Airline Invest este deținută de Cristian Rada (acționar majoritar) și fratele său, Mihai Cătălin. Potrivit acordului, proprietarii Blue Air vor emite aproximativ 9 miliarde de noi acțiuni în Ridgecrest, reprezentând 95% din capital social al companiei înainte finalizării plasamentului de acțiuni. În urma tranzacției, Ridgecrest își va schimba denumirea în Blue Air Group plc.
O companie SPAC este un vehicul investițional tranzacționat public, specializat în atragerea de capital pe bursă cu scopul de a finanța o achiziție. Compania achiziționată devine publică în urma fuziunii, procesul reprezentând o alternativă la listările tradiționale. Tranzacția depinde, între altele, de încheierea, cu succes, a unei strângeri de fonduri ce va fi propusă în curând de Blue Air, precum și de finalizarea ofertei de acțiuni emise de companie, care va trebui apoi să obțină aprobare pentru readmiterea la tranzacționare pe piața AIM a bursei de la Londra.
Documentele vor fi depuse până la sfârșitul anului
În toamna anului 2019, compania anunța că pregătește pentru toamna anului 2020 lansarea pe bursă a unei emisiuni de obligațiuni în cuantum de 50-60 milioane euro, operațiune care poate fi urmată de o listare efectivă, după 2 ani. Ridgecrest estimează că Blue Air Group va depune documentele necesare până la finele anului. a anunțat, anul trecut, că grupul German Airways (denumit anterior Zeitfracht Luftfahrt), cu operațiuni în logistică, transport naval și imobiliar, dar și în aviație, a ieșit din acționariatul Blue Air.
Pachetul de acțiuni, reprezentând 10% din capitalul social, achiziționat de germani, a fost cedat acționarului majoritar, Teodor Cristian Rada. Ulterior, el a transferat acțiunile către Airline Invest, o societate înființată în decembrie 2019 unde deține 99,9% din acțiuni, restul revenind lui Mihai Cătălin Rada.
Blue Air a fost înființată în 2004 și s-a dezvoltat de-a lungul anilor devenind un operator aerian paneuropean, cu baze operaționale în România, Cipru, Italia și Marea Britanie. Afacerea a fost lansată de Nelu Iordache, condamnat însă în decembrie 2017 la șase ani și trei luni de închisoare în dosarul privind deturnarea fondurilor pentru primul tronson al autostrăzii Nădlac – Arad, în care ar fi fost înregistrat un prejudiciu de 1,2 miliarde de lei în dauna CNADNR, a unei bănci și a unei firme de construcții din Spania.
Blue Air, lider de piață în 2016
În 2016, Blue Air a devenit cea mai mare companie aeriană românească, depășind în premieră compania de stat Tarom după numărul de pasageri transportați. Compania low-cost operează zboruri către circa 100 de rute, din 16 țări, având opt baze operaționale, în București, Bacău, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Larnaca, Liverpool și Torino. În toamna anului 2018, Blue Air a cumpărat compania aeriană națională a Republicii Moldova, Air Moldova, cu 2,5 milioane euro, preluând totodată datorii de 61,2 milioane euro.
În 2019, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 2,19 miliarde de lei, în scădere cu 5,4% față de anul precedent. În schimb, prin reducerea cheltuielilor totale cu peste 8%, operatorul aerian a revenit pe câștig după trei ani, cu un profit net de 72,2 milioane de lei, de la o pierdere netă de 145,6 milioane de lei în 2018. Numărul mediu de salariați a urca cu 2,1%, la 1.145 persoane.