BNR lasează o monedă pentru numismați, consacrată memoriei lui George Călinescu
Criticul literar și scriitorul George Călinescu este readus în memoria marelui public din România, de Banca Națională, care va lansa, din 24 iunie, o monedă de argint dedicată marelui om de cultură român.
În a doua zi a sărbătorii de Rusalii, BNR pune în circulație, prin mai multe sucursale ale sale, noua monedă, care va avea valoarea nominală de 10 lei, un preț de vânzare de 500 de lei, fără TVA, și va avea putere circulatorie, în România.
Diametrul monedei este de 37 de milimetri, și are o greutate de 31,103 grame, iar cantul este zimțat.
Aversul monedei prezintă o parte din clădirea Academiei Române din București al cărui membru titular a fost George Călinescu, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2024”.
Reversul monedei redă portretul, semnătura, numele lui George Călinescu și anii între care a trăit acesta „1899 – 1965”.
Monedele din argint sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt însoţite de broșuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.
Preţul de vânzare pentru moneda din argint este 500,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
George Călinescu a fost critic, istoric literar, scriitor, publicist, academician român, personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române, de orientare, după unii critici, clasicizantă, după alții doar italienizantă sau umanistă.
Este considerat drept unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu și Eugen Lovinescu.