BNR: Riscul de creștere a creditelor neperformate se menține, în România
Banca Naţională a României (BNR) estimează o continuare a trendului ascendent al ratei de nerambursare, și creștere a riscului de creștere a volumului de credite neperformane, pe piața bancară locală.
Acest risc se manifestă, atât în cazul creditelor acordate firmelor cât şi al împrumuturilor destinate populaţiei, potrivit Raportului asupra stabilităţii financiare, publicat de BNR.
Riscul de credit este mai accentuat în cazul unor categorii specifice de credit, respectiv în cel al împrumuturilor acordate IMM (rata NPL 4,5% vs. 2,5% pentru corporaţii, martie 2024), precum şi în cel al creditelor de consum contractate de sectorul populaţiei (rata NPL 5,9% vs. 1,7% la creditul ipotecar, martie 2024).
„Estimările pe un orizont de 12 luni indică o continuare a trendului ascendent al ratei de nerambursare, atât în cazul creditelor acordate firmelor (de la 3,1% în martie 2024 la 4,4% în martie 2025), cât şi al împrumuturilor destinate populaţiei, pe ambele segmente principale de credit (de la 0,24% în martie 2024 până la 0,26% în martie 2025 în cazul creditului ipotecar şi de la 3% până la 3,2% în cazul creditului de consum în acelaşi interval de timp)”, arată raportul.
BNR menţionează că, la nivel agregat, capacitatea sectorului real de onorare a serviciului datoriei se menţine adecvată, deşi a înregistrat evoluţii mixte în structură.
Pe de-o parte, calitatea portofoliului de credite acordate companiilor nefinanciare de către instituţiile de credit s-a îmbunătăţit, rata creditelor neperformante (NPL) ajungând la un nivel minim istoric la începutul anului 2024 (3,7% în ianuarie 2024), înregistrând ulterior o creştere marginală (3,8% în martie 2024).
Pe de altă parte, capacitatea sectorului populaţiei de onorare a serviciului datoriei bancare s-a deteriorat uşor pe parcursul anului 2023 şi a continuat această tendinţă şi la începutul anului 2024, rata creditelor neperformante situându-se la valoarea de 3,3% în martie 2024.
Conform Raportului, instituţiile financiare autohtone au rămas reziliente în contextul şocurilor multiple din ultimii ani, începând cu criza pandemică şi întreruperile în lanţurile de aprovizionare determinate de aceasta, urmate de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei şi criza energetică, continuând cu turbulenţele în sectorul bancar din SUA şi Elveţia în primăvara anului 2023 şi încheind cu intensificarea conflictului din Orientul Mijlociu.
Din perspectivă ciclică, riscurile la adresa stabilităţii financiare din România s-au menţinut, în general, la niveluri relativ similare celor consemnate la data Raportului anterior de BNR, însă, în acelaşi timp, se remarcă emergenţa unor noi factori de risc.
Un ,,exercițiu de testare la stres”, făcut de BNR asupra sistemului bancar, în decembrie 2023, arată că, din cauza ratelor de dobândă relativ ridicate, a incertitudinilor generate de evoluțiile pe plan internațional și a impactului implementării măsurilor de consolidare fiscală, rata creditelor neperformante ar putea să crească la nivelul de 5,6% până la finalul lui 2025.
În scenariul advers, combinat cu o creștere a șomajului, rata neperformantelor ar putea ajunge al 10,3%. La sfârșitul lunii septembrie 2023, rata neperformantelor era de 2,61%, conform BNR. Urmare a Basel III, necesarul fondurilor proprii deținute de bănci va crește cu 8,9% până în 2028.